Duminica 22 Decembrie

Medic despre proteste: Efectul va fi exact invers. Vom sta toată săptămâna în casă


Medicul Radu Țincu, de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, susține că efectele protestelor vor afecta România.

Este poate pentru prima dată, nu numai în România, ci poate în lume, când în timpul unei crize sanitare, ce poate fi echivalată cu un război, populația se revoltă contra celor care luptă pe front, ei sunt acuzați că ar fi asasini. Ceea ce este interesant este că mulți dintre acești corona-sceptici, atunci când ajung la spital, fie ei, fie rudele, dintr-o dată medicii nu mai sunt nici asasini, nici criminali, nici hoți, sunt cei care trebuie să-i salveze. Este o scindare foarte periculoasă a societății", a afirmat medicul de la Spitalul Floreasca, în direct la RealitateaPlus. 

Medicul a mai atras atenția asupra faptului că protestele din stradă și mai ales oamenii care sfidează regulile de protecție nu vor face decât să agraveze situația.

Dacă vor continua și zilele următoare, probabil incidența va trece de 7,5/mie si efectul va fi exact invers, vom ajunge să stăm toată săptămâna în casă și de la ore din ce în ce mai mici", a precizat medicul Radu Țincu, conform DCnews.ro.

Comentarii Facebook