Duminica 22 Decembrie

Medicii militari preiau Spitalul din Deva, după cel din Suceava


Medici militari vor fi numiți la conducerea Spitalului Județean din Deva, după modelul celui din Suceava, pentru că medicii civili nu fac față, fiind multe demisii și neasumarea conducerii

Nu este încă situația de la Suceava. Poate fi, dacă nu rezolvăm în acest moment. Am avut un management care nu a făcut față și lipsa de autoritate a făcut să avem parte de demisii. În acest moment am instalat în management medici militari”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Acesta a spus că tot personalul medical va fi testat, iar medicii și asistentele care lucrează în spital nu vor mai merge acasă, ci vor sta la hotel.

Comentarii Facebook