Duminica 22 Decembrie

Meniul inedit ales de Regele Charles al III-lea pentru ziua încoronării sale. Ce fel de preparate vor primi englezii în ziua încoronării?


Pregătirile sunt în plină desfășurare în Marea Britanie, deoarece urmează evenimentul de încoronare a Regelui Charles al III-lea. Unul dintre anunțurile cele mai recente venite de la Palatul Buckingham este legat de meniul din ziua festivă. Iată ce fel de preparate vor putea englezii să servească la ceremonia de încoronare.

Regele Charles al III-lea a ales un meniu unic pentru ziua încoronării sale

Regele Charles al III-lea şi soția sa, Camilla, au ales o masă festivă cu totul diferită pentru marele eveniment ce va avea loc în luna mai a acestui an. Cei doi au optat pentru o rețetă de tartă, care va putea fi savurată de englezi la sutele de prânzuri comunitare organizate în Marea Britanie. Acest preparat conţine spanac, fasole boabe şi tarhon.

tarta.png

Mai mult decât atât, și la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, în anul 1953, a fost creat un fel de mâncare special. Aceasta a ținut să amintească de acea zi specială. În acest fel, preparatul ales atunci a fost pui cu sos de maioneză și curry.

Așadar, pentru ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea au fost planificate trei zile de festivităţi, începând de sâmbătă, 6 mai, până la data de 9 mai.

Ziua încoronării îl va vedea prezent și pe Prințul Harry 

Palatul Buckingham a transmis că Prințul Harry va participa la încoronarea fiului regeretatei Regina Elisabeta a II-a, care va avea loc în data de 6 mai a acestui an.

„Palatul Buckingham are plăcerea de a confirma că ducele de Sussex va participa la slujba de încoronare de la Westminster Abbey, pe 6 mai.”, a transmis, recent, Palatul Buckingham.

Ziua încoronării va veni cu un motiv dublu de sărbătoare în familia lui Harry. Fiul lui și al lui Meghan Markle, Archie, împlinește 4 ani, chiar în aceeași zi în care are loc și ceremonia de încoronare.

Comentarii Facebook