Jurnalista ucraineană Irina Sushkova a devenit văduvă la doar 25 de ani. Soțul său, ofițer de 30 de ani al Forțelor Aeriene Ucrainene a fost omorât pe front, în urmă cu câteva zile, în timp ce încerca să oprească invazia trupelor ruse. 

Irina a încercat să-și aline tristețea și furia publicând un mesaj pe pagina sa de Facebook. Tânăra spune că nu vrea să tacă, ea vrea ca întreaga lumea să știe ce fel de om a fost soțul său și îi blestemă pe „fasciștii” care l-au ucis.

„Sunt pe cale să scriu cele mai înfricoșătoare cuvinte din viața mea. Scriu în rusă, pentru ultima dată, pentru că doar cu tine am vorbit în această limbă. Nu pot să nu scriu, vreau să strige lumea întreagă cum ai fost tu. Și fără tine, știu un singur lucru, să scriu.

Eu stau lângă soțul meu mort. Viața mea zace lângă mine într-un sicriu închis. Viața mea, care mi-a șters lacrimile și îmi spunea că nu mă va lăsa niciodată. Care mă  mângâia toată noaptea când nu mă simțeam bine. Care se lăuda cu mine la fiecare pas. Și eu mă lăudam cu tine. Și i-am mulțumit lui Dumnezeu că ești. Mă simt de parcă  nu mai exist”, aceasta este una dintre cele mai emoționante părți ale scrisorii Irinei către răposatul ei soț, unul dintre sutele de soldați ucraineni care au murit de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

„Nu cunosc un Om mai pur, mai blând și mai demn. Ai fost cel mai bun la toate. Nu pentru că ești al meu. Așa a fost oriunde ai mers. Ai fost cel mai bun în toate. Toate cuvintele tale îmi sună în urechi. Doar afectuoase, de altele tu nu ziceai niciodată. Dacă apărea ceva fain la noi acasă, tu imediat îmi ziceai cu cine vom împărți. Dacă se întâmpla ceva, eu rezistam doar din cauza ta. Un singur "iepuraaaaș"! » îmi era de ajuns să înțeleg că ceva nu este în regulă. 

Tu zburai acasă de la muncă cu buzunarele pline de ciocolată, ca să nu fiu tristă. Iar tot ce luai cu tine, le ofereai și altora ca să te lauzi cum gătesc. Nu ți-a fost niciodată frică de nimic, nici măcar o dată. Ai strălucit cu un zâmbet în fiecare zi chiar și atunci când lucrurile erau rele: "Sunt îmbrăcat călduros și mănânc bine," pentru toate ocaziile. 

Ți-ai făcut planuri cu un an înainte când mergem la părinți „Ți-am refuzat vreodată ceva? "- îmi ziceai tu la cele mai prostești propuneri ale mele. „Vom rezolva și totul va fi bine” „Care e treaba, important e să fii sănătoasă tu și fericită”, „Vreau o fetiță ca aia”, spuneai în fiecare zi. Și mereu m-ai ajutat, puteam cere orice. "Tu ești comandantul?! - glumeai cu un zâmbet viclean. "Mai rău",ziceam eu, "sunt soția comandantului" și îți dădeam un pupic pe nas.

Îți puteam spune orice, chiar și ce nu ziceam nimănui, iar tu înțelegeai mereu. După nuntă, la numărul meu din telefonul tău tu ai adăugat lângă inimă o casă, și mi-ai zis: „Acum tu ești pentru totdeauna casa mea”.  Știam cât de insuportabili vom fi la bătrânețe ("iepuraș, iar tigaia nu-i la loc", "iepuraaaaș, cine a băut cafea și nu a luat capsula"). Știam ce ochi vor avea copiii noștri. M-am gândit mult timp ce să-ți dăruiesc la prima noastră aniversare a căsătoriei, dar a trebuit să-ți aleg o coroană pentru mormânt. În ultima conversație mi-ai spus că mergi să-mi protejezi somnul. Acum eu îl voi păzi pe al tău pentru tot restul vieții mele. Ești un ofițer cu un cod intern al onoarei pe care aceste cu**e nici nu ar visa să le aibă. Tu ești inima mea! Sufletul meu ești tu! Așa a fost și va fi mereu. Te iubesc mult și sunt mândră de tine.

Blestem acești fasciști pentru tine dragul meu, pentru copiii noștri nenăscuți cu tine, pentru viața furată, a ta și a mea. Stând lângă soțul meu mort. Sunt o văduvă de 25 de ani. viața mea a fost furată de non-oameni. Nenorocita de Rusie mi-a furat viața”, a scris Irina.