Vineri 22 Noiembrie

Mesajul dramatic al trupelor ucrainene blocate în uzina Azovstal, alături de sute de civili: ”Ar putea fi ultimele noastre ore”


Comandantul Brigăzii 36 de Pușcași Marini, maiorul ucrainean Serghei Volina, a lansat un apel prin care cere extragerea civililor și militarilor blocați în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, înconjurat de trupele ruse, spunând că ar putea fi ultimul lor mesaj.

S-ar putea să ne trăim ultimele zile, chiar ultimele noastre ore”, a afirmat ofiţerul ucrainean într-un mesaj video, cerând comunităţii internaţionale să treacă la ”extragerea” lor.

Inamicul este de zece ori mai numeros decât noi”, a spus Serghei Volina, comandantul Brigăzii 36 a Marinei naţionale, retrasă în vastul complex siderurgic Azovstal din Mariupol (sud-estul Ucrainei), asediat de forţele ruse.

Facem apel şi îi implorăm pe toţi liderii lumii să ne ajute. Le cerem să folosească procedura de extragere şi să ne ducă pe teritoriul unei ţări terţe”, a adăugat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit maiorului Volina, armata rusă are ”avantajul în aer, în artilerie, în forţe terestre, în echipamente şi în tancuri”.

Apărăm doar un punct - uzina Azovstal - unde pe lângă militari mai sunt şi civili care au devenit victime ale acestui război”, a continuat el.

Serghei Volina spune că, pe lângă militari, în adăposturile uzinei se află 500 de răniți și alte câteva sute de civili - printre care femei și copii - care au ajuns la Azovstal ca ultim refugiu.

Rusia le-a cerut marţi ultimilor apărători ai oraşului Mariupol să pună capăt ”rezistenţei lor fără sens”, promiţând că, dacă se predau, ”viaţa le va fi salvată” luptătorilor ucraineni retraşi în complexul Azovstal.

Comentarii Facebook