Duminica 22 Decembrie

METEO. Informare de vreme rece, ninsori și viscol până sâmbătă dimineață


Meteo. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme deosebit de rece, ninsori şi viscol, valabilă până sâmbătă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.

Meteo. Atenționare de vreme rea, cu viscol și ninsori

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 7 aprilie, ora 15:00 – 10 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an mai ales în timpul nopţilor şi al dimineţilor, când se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade Celsius, în special în nordul şi în centrul ţării şi în dealurile sudice.

De asemenea, se va produce brumă şi pe alocuri îngheţ la sol.

Meteorologii precizează că, temporar, în după-amiaza zilei de miercuri şi în cursul zilei de joi, în zonele de deal şi de munte vor mai fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare.

Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului menţionat, în sud-vest şi centru, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar la munte peste 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.


Comentarii Facebook