Vineri 22 Noiembrie

Milionarul Bobby Păunescu, executat silit de către fostul fotbalist Ciprian Marica. Nu i-a plătit chiria


Milionarul Bobby Păunescu (48 de ani) este executat silit de Ciprian Marica (37 de ani), fostul fotbalist al naționalei României. Judecătoria Sectorului 1 a încuviințat executarea silită a omului de afaceri la finalul lunii decembrie.

Bobby Păunescu nu i-a plătit lui Marica chiria pentru un imobil închiriat în 2016. În încheierea de ședință, magistratul a menționat că datoria lui Păunescu către Marica provine din neachitarea obligațiilor financiare dintr-un contract de închiriere înregistrat la Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice în martie 2016.

Completul a stabilit că suma pretinsă de creditor este o creanţă certă, lichidă și exigibilă și a admis cererea acestuia de încuviinţare a executării silite pe care Marica a formulat-o prin intermediul unui executor judecătoresc. Decizia luată este fără cale de atac, potrivit G4Media.

În baza acesteia, executorul poate cere băncilor identificarea conturilor deținute de Păunescu și poprirea sumei revendicate. În decizia de la Judecătoria Sectorului 1 cuantumul acesteia nu este menționat, dar, în 2019, la momentul la care Păunescu a intenționat să candideze la Președinția României și a depus declarație de avere, era precizată o datorie către Marica de 181.599 lei.

Cu toate acestea, luna trecută, Bobby Păunescu a apărut pe lista unor investitori care s-au implicat într-un proiect imobiliar din Cluj-Napoca, aceștia anunțând că vor investi circa 2 miliarde de euro. Contactat de G4Media.ro, Păunescu a declarat că, în cadrul acestui proiect, el va construi un hotel.

Comentarii Facebook