Fostul ministru al Educației, profesorul universitar clujean Mircea Miclea, a vorbit despre relația părinte - profesor, unde este nevoie de multă muncă.

„Pentru a deveni profesori fac un departament de formare a cadrelor didactice, adică fac un semestru de psihologie, niște ore de metodică, asociate cu predarea, dacă e posibil în diverse școli, și apoi niște pedagogii și atât. Prin urmare, modul în care ei sunt formați este total insuficient pentru lumea în care noi trăim acum și pentru mintea acestei generații digitale”, susține Mircea Miclea.

În același timp, referindu-se la părinți, Mircea Miclea spune că aceștia „ar trebui să reflecteze de două ori atunci când vin cu o solicitare către profesori. Dacă în fiecare zi îl subminezi pe profesor, el nu mai poate opera ca autoritate în domeniul lui de predare și ca autoritate în modul de comportament, înseamnă că copilul tău nu mai are un model adecvat”, a mai adăugat profesorul Mircea Miclea la A7TV, luni, la emisiunea Nicoletei Manoilă „Profesor și părinte azi”, analizând relația dintre profesori și părinți.

Intervenția profesorului Miclea despre relația părinți / profesori

”Sunt două aspecte esențiale pe care trebuie să le luăm în seamă în această relație. Întâi, vreau să vorbesc despre profesori. Din păcate, profesorii încă sunt pregătiți pe o paradigmă veche, care e de pe vremea lui Ceaușescu. Pentru a deveni profesori fac un departament de formare a cadrelor didactice, adică fac un semestru de psihologie, niște ore de metodică, asociate cu predarea, dacă e posibil în diverse școli, și apoi niște pedagogii și atât. 

Prin urmare, modul în care ei sunt formați este total insuficient pentru lumea în care noi trăim acum și pentru mintea acestei generații digitale. Așa că primul lucru care trebuie făcut și care trebuia făcut de mai multă vreme este formarea personalului didactic prin masteratul didactic de 2 ani și atunci capacitatea lor de a face față solicitărilor părinților ar fi mult mai bună. 

Adesea, profesorii sunt deficitari în relația cu părinții și în relația cu elevii, în primul rând, nu datorită atitudinilor lor emoționale, ci datorită formării insuficiente, pentru a face față acestei solicitări. 

Aș trece la celălalt element, părinții. Din păcate, părinții sunt adesea prizonierii unor ideologii care circulă pe net care îi fac să creadă că dacă citesc două postări știu mult mai mult decât efectiv știu. Adesea ajungem la ceea ce se numește în cercetare iluzia cunoașterii, adică crezi că știi mai mult decât știi și atunci vin cu solicitări către profesori, cerându-le ca și cum ei ar ști ce să facă în cazul profesorilor.

Cred că părinții ar trebui să reflecteze de două ori atunci când vin cu o solicitare către profesori și nu să meargă exact așa cum au citit nu știu ce postare pe net, pentru că foarte multe dintre aceste solicitări sunt inadecvate sau sunt după ideologii la modă. Vă dau exemple concrete. Am fost pus în situația de a media un astfel de conflict în care părinții solicitau educatoarei să schimbe cantitatea de sare care este în untul copilului ș.a.m.d. 

În felul acesta, nu aduc în niciun fel un serviciu propriilor copii. Noi avem nevoie de modele, care să intre în mintea elevilor. Dacă subminezi mereu autoritatea profesorul, atunci el nu mai este un model, chiar dacă el are o capacitate de a interacționa bine cu copiii. Ori adesea o mare parte din comportamentul copiilor noștri se determină de model, de autoritatea pe care o are un model, adică de capacitate de influență. Dacă în fiecare zi îl subminezi pe profesor, el nu mai poate opera ca autoritate în domeniul lui de predare și ca autoritate în modul de comportament, înseamnă că copilul tău nu mai are un model adecvat. Deci trebuie să fim atenți când venim cu tot felul de solicitări către profesori. 

Este normal să solicităm ca ei să respecte anumite reguli de etică sau anumite reguli de interacțiune și așa mai departe, dar trebuie să ne gândim și la nivelul nostru de competență înainte de a deveni suprasolicitanți.

Din păcate, profesorii nu au fost formați în a interactiona cu părinții. Nici o oră din orele pe care le au în modul în care este făcută formarea profesorilor acum nu este dedicată relațiilor pe care trebuie să le aibă cu părinți. Pe de altă parte, relația cu părinții este determinată nu numai de profesori, ci de instituția școlară, de școală. Școala trebuie să aibă un regulament foarte clar, contractul educațional dintre școală și părinte trebuie să fie foarte clar, explicat părinților în prima ședință cu părinții, astfel încât prin acest contract și prin regulamentul școlar trebuie delimitat foarte clar gradul de responsabilități pe care îl are fiecare dintre părți 

Profesorul se poate prevala de acest contract educațional semnat și de părinte, ca să spună aici este domeniul meu, eu decid cum notez, eu decid cum predau, eu decid cum fac meditațiile, pentru că eu sunt specialistul, nu dvs. îmi spuneți ce să fac. Puteți să aveți păreri, putem să argumentăm, dar specialitatea este a mea, nu a dvs. Acest lucru nu înseamnă autosuficiență din partea profesorilor, dar ceea ce vreau să subliniez este că sigur e nevoie de comunicare mai asertivă din partea profesorului, însă este nevoie ca instituția școlară, prin contractul educațional cu părintele, să ia o atitudine foarte clară, să spună: iată, care sunt limitele interacțiunii dintre noi!”.