Misiune extremă a salvamontiștilor! Trupul unui tânăr de 28 de ani, găsit fără viață pe munte, urmează să fie recuperat. Acțiunea va dura peste 10 ore
Doi ucraineni au anunţat autorităţile că un conaţional, de 28 de ani, cu probleme de sănătate, nu se mai poate deplasa din zona montană.
După câteva ore de căutări, bărbatul a fost găsit, dar era decedat, aflându-se aproape de graniţa cu Ucraina. Recuperarea cadavrului se va face în cursul zilei de miercuri, dar acţiunea, dificilă din cauza zonei şi a condiţiilor de vreme, va dura 10-12 ore.
Salvamont Maramureş a fost alertat în zona Munților Maramureşului, pentru găsirea, recuperarea şi extragerea unui ucrainean de 28 ani. Bărbatul nu avea telefonul deschis şi nu se cunoştea locaţia lui.
”După ce au urcat în munte toată noaptea salvatorii montani împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră l-au găsit pe cetăţeanul ucrainean de 28 ani. Din păcate acesta a fost găsit decedat la aproximativ 200 metri de frontieră pe partea română. Va fi constituită echipa de suport (6 salvatori montani) care vor urca sus în munte, la coordonate pentru a face extracţia victimei”, a transmis, miercuri, Salvamont Maramureş.
”Menţionăm că extracţia se va face terestru - nu există posibilitate a de a folosi elicopter, iar la extracţie se va folosi roll-up-ul - o targă specială de extracţie, singurul echipament care se poate folosi pe vale în jos iar acţiunea va dura undeva la 10-12 ore”, au mai transmis salvamontiştii, notează news.ro.
5 Comentarii
Daca au votat un actor rezultatul este acesta.Votati o pronterista de la PRO TV si vine jihadul!
@I am Voodoo: doar no sa votez pe dilimache, comunistul ala securist . De ce nu te muti in Rusia la tatuca lui Georgescu sa vezi ce bine e?
@Vlad: Daca platesc bine baieti am plecat la Moscova.Si pe Marte ma duc daca iese cascavalul!Dar sa votez o idioata consiliata de marele Basescu NEVER!
@I am Voodoo: Simplu. Daca nu te identifici cu niciunul mai bine nu te duce la vot.