Duminica 22 Decembrie

Modificări la bursele școlare! Apar ,,bursele de reziliență”, iar elevii care absentează nu vor mai primi bani


După controversele cauzate de felul în care au fost acordate bursele, Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat că Ministerul se gândește să facă unele modificări legate de acordarea burselor de merit. 

Anul acesta, au primit burse de merit primii 30% din elevii unei clase, indiferent de nivelul clasei, astfel, au existat situații în care elevi cu medii de 2 și 3, au primit 450 de lei, pentru că se numărau printre cei mai buni 30% din clasă. 

Astfel, din viitorul an școlar, bursa de merit va fi acordată elevilor cu media peste 9,50 sau rezultate deosebite la concursuri și olimpiade naționale.

Ministerul introduce și o nouă bursă, bursa de reziliență, care va recompensa progresul unui elev. Aceasta va ajunge la elevii din clasă care se află în primii 30%, cu condiția ca mediile acestora să fie peste 7. Bursa de reziliență va fi mai mică decât cea de merit care este în prezent de 450 de lei.

Mai mult, elevii cu absențe nu vor primi burse, informează observator.ro. 

“Principiul de a acorda bursele unui procent de elevi din fiecare clasă din fiecare școală este unul bun. Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următor.

Ne dorim ca în mod cumulat, bursa de merit și bursa de reziliență să însemne 30% din elevii unei clase. Valoarea va fi discutată o dată cu bugetul de anul viitor. Bursa în acest an rămâne pe regulile anunțate. Dosarele de curs au fost deja făcute, au fost aprobate. Deci în acest an mergem pe politicile anunțate. Modificările pe care le-am sugerat urmează să le discutăm împreună cu actorii din învățământ și apoi să facem modificările normative”, a spus Deca. 

Comentarii Facebook