Duminica 22 Decembrie

Ne-am prostit de cap? Se ridică toate restricțiile, deși incidența este mare: Masca nu mai e obligatorie, cluburile se deschid toată noaptea


Starea de alertă din România va înceta de miercuri, de la miezul nopții, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Spre exemplu, acum incidența cazurilor COVID-19 în județul Cluj este de 9,15 cazuri la mia de locuitori. Spre exemplu, în data de 1 ianuarie 2022, incidența cazurilor COVID-19 era în județul Cluj de 0,85 la mie, iar în 10 ianuarie a ajuns la 3,44 cazuri la mia de locuitori. Atunci, peste tot se purta mască peste tot, localurile aveau program până la 22.00, la fel ca și magazinile. Acum, la o incidență de 3 ori mai mare totul este ”liberalizat”. 

Masca de protecție nu va mai fi obligatorie, nici în spațiile interioare, nici în exterior, operatorii economici vor funcționa fără restricții de oră sau capacitate, se renunță la formularul PLF și, de asemenea, certificatul digital COVID nu va mai fi solicitat la intrarea în România.

Principalele declarații ale ministrului Alexandru Rafila: 

Faptul că Guvernul a hotărât ridicarea stării de alertă se ajunge într-o situație nouă, în care toate restricțiile vor fi ridicate. Voi face și recomandări profesionale, astfel încât impactul măsurilor să nu se soldeze cu o creștere a numărului de cazuri.

Prudența și responsabilitatea individuală trebuie să fie principalele atribute ale perioadei următoare”, a afirmat Alexandru Rafila.

Odată cu încetarea stării de alertă:

  • Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară;
  • Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;
  • Nu vor mai exista limite în privința orarului;
  • Certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;
  • La intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID;

Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a anunțat ministrul Sănătății.

Măsurile recomandate în continuare:

  • Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
  • Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
  • Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
  • Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
  • Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
  • Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală.

Comentarii Facebook