Miercuri 25 Decembrie

Nelu Tătaru, fostul ministru: Țările cu rată mare de vaccinare vor impune restricții față de români, repetenți la vaccinare


Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a spus că țările europene cu rată mare de vaccinare vor impune restricții împotriva românilor. 

"Numărăm paturile, dar fără să facem nimic să nu umplem aceste paturi. Numărul de cazuri exact nu-l știe nimeni, avem faptul că testările se pot face și acasă, cu teste luate din farmacii, faptul că se pot face forme și mai ușoare de boală, iar unii nu le mai declară. Avem și în acest moment mai multe cazuri, dar lumea începe să trateze aceste cazuri ca pe o gripă sau sunt la siguranța celor care poate s-au vaccinat sau celor care au trecut prin boală”, a declarat Nelu Tătaru. 

Dincolo de ce discutam anul trecut, dinstanțare, mască, dezinfectant, avem ceva ce n-am avut anul trecut, avem vaccinul. Încă jucăm după regulile de anul trecut, dar uităm vaccinul. La începutul verii trecute număram lunile și întrebam când apare vaccinul. La începutul anului trebuia să respectăm rândul la vaccinare. N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Multi dintre cetățenii noștri aleg să treacă prin boală", a mai precizat fostul ministru al Sănătății. 

State europene, prin introducerea unor restricții, au ajuns la rate de imunizare de 60, 70, chiar 80%. Noi în aceste momente mergem pe aceleași discuții antivaccinare, bagatelizăm tot ce înseamnă pandemie, dar în același timp nu luăm în calcul că avem un corp medical care este în această situație de doi ani de zile. Spuneam că în 2022 va fi un an de ieșire din pandemie, ca abia în 2023 să trăim normal", a declarat Tătaru, la Digi24.

Vedeam un studiu din Danemarca, țară care ajunsese la 72% rată de vaccinare, și își făceau griji de ceilalți comunitari, românii și bulgarii, care ar putea să întrețină această pandemie. Sunt discuții și sunt studii pe care fiecare stat și le face, dar restricțiile nu vor întârzia să apară", a mai spus fostul ministru.

Comentarii Facebook