Duminica 22 Decembrie

Nivelul toxinelor din apa Mării Negre a crescut. Sănătatea românilor poate fi pusă în pericol pe litoralul românesc!


Te pregătești să-ți petreci vacanța pe litoralul românesc? Dacă da, s-ar putea să-ți schimbi planurile, deoarece tocmai s-a descoperit că a crescut nivelul toxinelor din apa Mării Negre.

Cei de la DSP și de la DSVSA au constatat, potrivit buletinelor de analiză din ultima perioadă, că s-au înregistrat depășiri semnificate ale nivelurilor speciilor de fitoplancton cu potențial toxic peste valorile limită menționate. 

Astfel, pescarii români nu mai au voie să pescuiască scoici, vongole și rapane din zone precum Agigea și Mangalia, tocmai pentru că hrana scoicilor ar putea fi toxică și, implicit, aceste scoici, care ajung în cele din urmă în farfuriile turiștilor, ar putea fi contaminate. 

La auzul acestei vești, pescarii s-au revoltat și spun că în astfel de situații este nevoie de cel puțin două analize, doar că în România nu există laboratoare care efectueze aceste analize. De asemenea, aceștia avertizează că dacă nu vor mai pescui scoici, vor da faliment în următoarea perioadă. 

Prin urmare, pescarii au de gând să conteste documentele și să stea de vorbă cu cei de la DSP, în așa fel încât să revină asupra deciziei, motivând că dacă Marea Neagră este toxică, ar trebui interzis și scăldatul, iar autoritățile nu au vorbit despre acest aspect până acum. 

Comentarii Facebook