Duminica 22 Decembrie

Noi reguli în școli: Elevii nu mai pot fi mustrați în fața clasei, sancționați pentru felul în care se îmbracă sau mutați din școală pe motive disciplinare


Au fost eleiminate mai multe prevederi din proiectul de statut al elevului. Mustrarea în fața clasei, mutarea disciplinară la o altă unitate de învățământ și scăderea notei la purtare sub 6 au fost eliminate.

În proiectul noului statul al elevului nu mai apar câteva dintre controversatele propuneri care au stârnit nemulțumiri, în decembrie 2022: sancțiunile legate de mustrarea copiilor în fața clasei, mutarea disciplinară la o altă unitate de învățământ și scăderea notei la purtare sub 6.

În proiectul de ordin de ministru care actualizează statulul elevului din 2016 nu se mai precizează câteva dintre sancțiunile care au fost propuse inițial. Este vorba despre trei sancțiuni controversate: mustrarea elevului în fața clasei care era propusă astfel: „Sancţionarea elevilor sub forma mustrării se poate face în faţa colectivului clasei”.

Mustrarea eleveului în fața clasei

În prezent, statutul elevilor prevede că „sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context“. Noul proiect obținut de Edupedu.ro nu propune nici o modificare a articolului 16, astfel că dacă documentul se aprobă în această variantă, mustrarea în fața colectivului clasei va fi în continuare interzisă.

Mutarea elevului la o altă școală din cauza situației disciplinare

O altă modificare la care s-a renunțat față de proiectul propus în decembrie este „mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar, cu respectarea prevederilor Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar”. Noul proiect de ordin de ministru nu mai conține această sancțiune.

Nici scăderea notei la purtare sub 6 cu declararea nepromovabilității anului de studiu respectiv, nu mai apare în noul proiect, potrivit Edupedu.ro.

Fără sancțiuni pentru îmbrăcăminte

În proiectul propus în decembrie 2022 apărea și o sancțiune scrisă legată de ținuta vestimentară. Lipsa elementelor de identificare putea fi sancționată cu observație și mustrare scrisă. În prezent articolul 14, litera c) prevede că „Ţinuta vestimentară decentă şi adecvată sau lipsa elementelor de identificare nu poate reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul şcolii”.

În proiectul anterior se propunea sancționarea cu observație sau mustrare scrisă pentru cei care nu respectă regulile privind ținuta vestimentară. Acum însă, s-a renunțat la această prevedere. În plus, conform Regulamentului Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, elaborat și aprobat de ministerul Educației, pe baza căruia școlile își creează propriul regulament de ordine interioară, (n. red. ROFUIP), articolul 187, alin 2, „în unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea”.

În noul proiect de ordin de ministru dispar și propunerile legate de drepturile și îndatoririle elevilor, transport și burse, propuneri care se află în proiectul legilor Educației. De asemenea, nu se mai face referire la modificarea articolului 4 din statut care elimina mențiunea „Învățământul preuniversitar este centrat pe elev”.

Scăderea notei la purtare cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate

În proiectul de statut al elevului apare o modificare legată de neparticiparea la orele de curs și prevede sancțiuni și pentru elevii claselor primare, inclusiv la clasa pregătitoare. 

Astfel, elevii de gimnaziu vor avea nota scăzută la purtare cu un punct la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an, față de 10 pe semestru, cât prevede actualul statut. Elevii claselor primare, inclusiv de la pregătitoare ar avea calificativul scăzut la purtare, gradual, de la Foarte Bine la Bine, Suficient, Insuficient, la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an școlar sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, prevede ordinul de ministru, potrivit Edupedu.ro.

În prezent, în statutul elevului precizează scăderea notei la purtare pentru toți elevii din învățământul preuniversitar, însă elevii claselor primare nu primesc note, ci calificative.


Comentarii Facebook