Duminica 22 Decembrie

Noi relaxări în România, în ciuda faptului că ținta de vaccinare nu a fost atinsă


România va avea parte de noi relaxări, printre care organizarea de spectacole și evenimente private, precum și activități sportive, de la 1 iunie, în ciuda faptului că ținta de vaccinare, de 5 milioane de persoane, nu a fost atinsă.

Noi relaxări de la 1 iunie, în România

În momentul în care a anunțat măsurile de relaxare intrate în vigoare în 15 mai, printre care renunțarea la mască în spații deschise, premierul Florin Cîțu a spus că există un calendar al relaxărilor, care va intra în vigoare de la 1 iunie, 1 iulie și altele de la 1 august.

La acel moment, premierul spunea că singura condiție ca aceste relaxări să intre în vigoare este atingerea țintei de vaccinare pentru fiecare lună. Astfel, la data de 1 iunie ținta era de 5 milioane de persoane.

România are doar 3,3 milioane de persoane vaccinate

Având în vedere că mai sunt doar câteva zile până în 1 iunie, putem spune că ținta propusă nu a fost atinsă, România fiind, miercuri, cu puțin peste 4,2 milioane de persoane vaccinate, între care doar 3,3 cu ambele doze.

Cu toate acestea, Guvernul pregătește noi măsuri de relaxare care să intre în vigoare din 1 iunie.

Este vorba, printre altele, de organizarea de nunți, botezuri sau mese festive în exterior, cu maxim 70 de persoane, și în interior cu maxim 50 de persoane, organizarea de spectacole în spații deschise cu până la 1.000 de persoane sau de competiții sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor în limita a 25% din capacitatea spațiului. De asemenea, sălile de sport ar putea funcționa cu 70% din capacitatea spațiului, fără mască de protecție, dacă se asigură o suprafață de 7 metri pătrați pentru o persoană.

Ședința de Guvern va avea loc joi, 27 mai, de la ora 17:00.


Comentarii Facebook