Vineri 22 Noiembrie

O adolescentă de 14 ani, dată dispărută de familie, a fost găsită într-o zonă industrială. Întreținea relații intime cu iubitul ei și prietenul acestuia


Doi indivizi s-au ales cu dosar penal și au fost conduși la audieri, după ce polițiștii i-au prins întreținând relații intime cu o fată de 14 ani, dată dispărută de familie. Adolescenta de 14 ani, dată dispărută în Vaslui, a fost descoperită de poliţişti într-o zonă industrială din Iaşi, unde întreţinea relaţii intime cu iubitul ei şi prietenul acestuia. 

Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au descoperit în cabina unui TIR pe adolescentă, iar lângă camion pe cei doi bărbaţi de 19 şi 25 de ani. Unul dintre ei fiind chiar iubitul tinerei. Poliţiştii i-au condus pe cei doi la audieri, unde li s-au întocmit dosar penal pentru act sexual cu un minor, informează BZI. 

În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, notează IPJ Iași.

Comentarii Facebook