Duminica 22 Decembrie

O bulgăroaică este femeia cu cele mai „umflate” buze din lume. Cum arată tânăra după zeci de intervenții? „Îmi fac o nouă injecție în fiecare lună”


Andrea Ivanova s-a supus la mai mult de 40 de intervenții pentru lărgirea buzelor și a cheltuit peste 22.000 de euro. Tânăra în vârstă de 25 de ani susține că este femeia cu cele mai mari buze din lume. 

Bulgăroaica spune că nu se gândește să înceteze intervențiile, dorind să-și mărească mai mult buzele.

Andrea Emilova Ivanova este tânăra în vârstă de 25 de ani din Sofia, Bulgaria, care a trecut prin atâtea operații încât nu se mai recunoaște deloc figura ei inițială. Femeia insistă să treacă printr-o procedură prin care îi se injectează, lună de lună, acid hialuronic în buze, vrând să devină cunoscută ca femeia cu cele mai mari buze din lume.

11.jpg

Aceasta a trecut prin mai mult de 40 de intervenții, care au necesitat o investiție de peste 20.000 de euro, însă, se declară încă nemulțumită de forma sa actuală, dorind să continue procedurile pentru lărgirea buzelor.

„Îmi fac o nouă injecție cu acid hialuronic în buze în fiecare lună, bineînțeles. Este ca un ritual pentru mine. În curând am programate, din nou, noi injecții de mărire a pomeților. Continui cu mărirea pomeților deoarece vreau să obțin acel ‘efect wow’ și vreau să fie la fel de mari ca buzele mele. De asemenea, continui cu mărirea buzelor, deoarece vreau să am buzele și mai mari”, a declarat tânăra.

Andrea este conștientă că înfățișarea sa este una specială și a dezvăluit că tocmai din acest motiv primește foarte multe mesaje și propuneri de la mai mulți bărbați.

„Sunt o fată cu o înfățișare diferită și extravagantă, iar acest lucru este ciudat pentru mulți bărbați. Bineînțeles că sunt mulți bărbați care mă plac foarte mult, dar sunt și cei care nu mă plac. Ei cred că sunt ciudată și nebună.

Mulți bărbați îmi scriu mesaje private pe rețelele de socializare și îmi oferă întâlniri, bani, călătorii, ceea ce este minunat. Mă face fericită faptul că există oameni care mă plac și care doresc compania și atenția mea. Cu toate acestea, voi fi mai fericită să întâlnesc dragostea vieții mele, dar nu știu când se va întâmpla”, a declarat ea, pentru Mirror.

„Până acum am avut parte de mai multe povești de dragoste și drame. Mai ales în anii adolescenței, când am fost abandonată de doi dintre foștii mei iubiți. Este dificil pentru o persoană să își găsească sufletul pereche, mai ales atunci când este diferită, ca mine.

Primesc cereri în căsătorie pe rețelele mele de socializare de la bărbați din întreaga lume, din diferite țări și continente. Nu știu cu adevărat numărul exact de cereri în căsătorie, dar trebuie să fie sute în acești ani. De când mi-am schimbat înfățișarea, a crescut foarte mult. Aproape în fiecare zi primesc online mesaje private de la diferiți bărbați care mă cer în căsătorie”, a mai explicat Andrea.

Sursă FOTO: Instagram/Andrea Ivanova

Comentarii Facebook