Duminica 22 Decembrie

O româncă a născut în avion, în timp venea spre Bucureşti. Mama şi băieţelul au ajuns la o clinică, după ce avionul a aterizat de urgenţă


O româncă a născut în avion în timp ce zbura din Marea Britanie, cu destinația București. Avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un aeroport din Praga, dar copilul a venit pe lume în aer. Atât mama, cât și băiețelul se simt bine și au fost transportați la o clinică din Praga. 

Un avion care zbura din Marea Britanie spre România a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un aeroport din Praga după ce o româncă a născut la bord, potrivit DPA care citează agenția cehă CTK. Avionul zbura pe ruta Birmingham - Bucureşti şi a aterizat pe Aeroportul Vaclav Havel, conform agenţiei de presă CTK, citată de Agerpres.

Femeia a născut în avion un băieţel sănătos

La ora 01:14, aeroportul din Praga a fost informat că un zbor din Regatul Unit către România a fost deviat din cauza unei naşteri. Aproximativ 12 minute mai târziu s-a aflat că atât mama, cât şi nou-născutul se simţeau bine”, a explicat Michal Prochazka, de la serviciul medical al aeroportului. Copilul, un băieţel de 2,75 kilograme, s-a născut în timp ce avionul se afla în zbor. Mama şi copilul sunt bine şi au fost transportaţi la o clinică din Praga, conform unui purtător de cuvânt al aeroportului.

Zborul a fost reluat după scurta oprire neprogramată. „Mă bucur că mama şi copilul sunt bine şi le doresc multă sănătate”, a scris directorul aeroportului, Jiri Pos, pe contul său de Twitter. 


Comentarii Facebook