O stâncă URIAȘĂ a căzut peste un camion în care se aflau două persoane. Trafic blocat complet pe Valea Oltului FOTO
Un accident grav a avut loc în această seară pe DN7, drumul care leagă Transilvania de București pe Valea Oltului. O stâncă de mari proporții a căzut pe carosabil, exact în momentul în care un camion trecea prin zonă.
Stânca era atât de mare încât a blocat complet drumul și a împins camionul de-a latul șoselei.
În cabina TIR-ului se aflau șoferul și un pasager, ambii fiind răniți în urma accidentului, aflați în evaluare la fața locului.
„Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma căderii unor stânci de pe versant pe partea carosabilă, traficul rutier este restricționat în ambele direcții de deplasare, pe DN 7 (Valea Oltului), între localitățile Brezoi și Călimănești, județul Vâlcea.
Un autotren a intrat în coliziune cu stâncile căzute pe carosabil, rezultând rănirea conducătorului auto și a unui pasager, ambii aflați în evaluare medicală la fața locului. Valorile de trafic sunt în creștere. Se intervine pentru eliberarea și asigurarea părții carosabile.
Se estimează reluarea circulației după ora 21.30 .” anunță Poliția.
1 Comentariu
Karma...