Duminica 22 Decembrie

O turistă care hrănea un urs din zona Transfăgărăşanului a fost amendată


O turistă din Bucureşti, surprinsă în timp ce hrănea un urs, a fost amendată de jandarmii argeşeni de la Postul Montan Arefu.

O femeie în vârstă de 31 de ani din Bucureşti a fost sancţionată de jandarmi după ce a fost surprinsă în timp ce hrănea un urs. Femeia a primit o amendă în valoare de 500 de lei, iar celelalte persoane care se aflau în zonă au fost avertizate despre pericolul creat şi li s-a recomandat să-şi continue drumul", se precizează într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, jandarmii de la Postul Montan Arefu, care îşi desfăşoară activitatea în zona Transfăgărăşanului, au mai fost solicitaţi să intervină, la sfârşitul săptămânii trecute, în alte 20 de situaţii în care a fost semnalată prezenţa unor urşi. Toate cazurile au fost sesizate prin apel la numărul unic de urgenţă 112, transmite Agerpres.

La începutul săptămânii trecute a fost amendat de jandarmi şi un turist din Bucureşti, de asemenea surprins când hrănea urşii într-o parcare de pe DN 7C - Transfăgărăşan, în apropiere de barajul Vidraru.

Jandarmii argeşeni îi avertizează pe cei care intenţionează să tranziteze DN 7C - Transfăgărăşan că urşii pot fi întâlniţi frecvent pe carosabil.


Comentarii Facebook