Duminica 22 Decembrie

Oameni intoxicați cu o substanță necunoscută într-un hotel din România! Prezentau simptome grave: ameţeli, iritaţii oculare, tuse


Caz deosebit de grav de intoxicații la un hotel din Râmnicu Vâlcea. ISU a intervenit noaptea trecută, la hotelul din Râmnicu Vâlcea, după ce un apel la 112 anunţa că în interiorul unităţii de cazare se simte un miros înţepător, iar mai multe persoane aveau simptome grave.

Totul după ce, cu o zi înainte, în hotel a fost efectuată o dezinsecţie.

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat, la ora 01:56, prin SNUAU 112, de existența a 17 persoane posibil intoxicate cu o substanţă necunoscută într-un hotel din Râmnicu Vâlcea. 

Au intervenit, de urgență, următoarele forţe: 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 autospecială cu apă și spumă, 1 SMURD, 1 autospecială CBRN cu 11 subofiteri de la G.I. Rm Valcea, 1 echipaj IPJ cu 2 lucrători, 1 EMUM si 1 EMUA de la SAJ. Au fost prealertate și alte 3 echipaje SMURD (Govora, Drăgăşani, Brezoi).

Din cele 21 de persoane aflate în hotel: 17 se aflau în locație şi 4 nu au fost prezente în momentul manifestării situației de urgenţă. Trei dintre acestea prezentau simptome mai grave (tuse, ameţeli, iritaţii oculare şi respiratorii). Au fost evaluate medical 5 persoane dintre care două au fost transportate la UPU Vâlcea (un bărbat de 50 de ani şi o femeie de 46 de ani). 

În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN s-a identificat în camera centralei o concentraţie de 16 ppm a unei substanțe iritante. Aceasta provenea probabil din componența insecticidului aplicat de un operator economic la ora 13.00 în cursul zilei de 22.11.2022 în incinta hotelului.

Deși în urma discuțiilor cu autoritățile municipale  s-a avansat soluția relocării persoanelor cazate în alt resort, după ventilarea încăperilor și obținerea valorilor nule la măsurătorile efectuate de echipajul de cercetare CBRN, cele 15 persoane au ales să rămână pe loc. Cele două persoane transportate la UPU Vâlcea sunt stabile, conștiente, cu efectele simptomelor inițiale mult diminuate", se arată într-un comunicat al ISU Vâlcea, potrivit Antena 3 CNN. 

Comentarii Facebook