Duminica 22 Decembrie

Obligațiile părinților potrivit noii legi a Educației. Profesorii vor putea fi contactați doar în anumite intervale orare


Noua lege a Educației va intra în vigoare din 2 septembrie și prevede și obligații pentru părinți. Printre acestea se numără și contactarea cadrelor didactice și a personalului școlar în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ.

Obligațiile părinților:

  • să înscrie copilul la școală și de a asigura frecventarea cu regularitate și conform programului de către acesta a cursurilor școlare
  • să asigure întreținerea elevului în vederea asigurării condițiilor necesare finalizării studiilor
  • să păstreze legătura cu educatorul/profesorul de învățământ primar/profesorul diriginte, mediatorul școlar, consilierul școlar sau, după caz, cu conducerea unității de învățământ pentru monitorizarea progresului elevului
  • să semneze contractul educațional
  • să sprijine integrarea copilului în colectivul școlii
  • să contacteze personalul școlii în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ
  • să cunoască, să respecte și să susțină copilul să respecte regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ în cadrul căreia este înscris beneficiarul primar

Contractul educațional va fi semnat de directorul instituției de învățământ și părinți, odată cu înscrierea copilului la creșă, grădiniță sau școală. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, informează Edupedu.

Comentarii Facebook