Duminica 22 Decembrie

Ofertele pregătite pentru vacanța de Paște. Cât trebuie să scoatem din buzunare pentru un sejur în Poiana Brașov sau în stațiunile balneare


Ca în fiecare an, hotelierii au pregătit oferte atrăgătoare pentru vacanța de Paște din anul acesta, dar anunță că au rămas foarte puține locuri disponibile pentru cazare.

Hotelierii din Poiana Brașov au intrat în febra pregătirilor pentru Paște și au anunțat că pachetele de trei stele s-au epuizat deja.

În schimb, în staţiunea mehedinţeană Bala, încă mai sunt locuri și prețuri accesibile, iar hotelierii au scos la vânzare pachete turistice avantajoase, care includ numeroase facilități.

„Avem, pentru o persoană, pachetul de trei nopți de cazare, la prețul de 800 de lei. Acest preț include masa festivă, muzică și un meniu specific Paștelui", a spus Mihaela Cerbu, recepționer hotel.

Stațiunea Bala este cunoscută mai ales de persoanele vârstnice, care vin aici pentru a se trata de bolile reumatismale.

În schimb, în Poiana Brașov, locurile sunt limitate, iar pachetele de trei stele au fost epuizate complet.

„Pentru serviciile de trei stele am avut pachete cu 175 de euro de persoană. S-au epuizat, s-au epuizat și pachetele pentru apartamente. Mai avem camere cu patru stele, de la 210 euro de persoană, trei zile, cu mic dejun pascal și acces la spa și la facilitățile hotelului", a spus Gabriel Roșca, manager de hotel.

În Poiana Brașov, tarifele destinate serviciilor de cinci stele sunt ceva mai mari și pornesc, pentru o persoană, de la 335 de euro pentru trei nopți.

Comentarii Facebook