Orfanii din Ucraina nu pot fi adoptați în România, copiii se vor întoarce acasă după război, spune Firea


Gabriela Firea, ministrul Familiei, asigură autoritățile din Ucraina că toții orfanii ucraineni se vor întoarce acasă după încetarea războiului. Aceasta menționează că niciunul nu va fi dat spre adopție în România.

Respectăm drepturile fiecărui copil ucrainean care se află în grija noastră! Asigurăm autoritățile din Ucraina că toți orfanii se vor întoarce acasă, când se va termina războiul, și niciunul nu va fi dat spre adopție în România. Legea nici nu permite acest lucru!”, a explicat Firea.

„Am transmis o scrisoare Ambasadei Ucrainei la București și Ministrului Politicilor Sociale din Ucraina prin care am reiterat angajamentul Guvernului României de a le asigura toată grija și protecția orfanilor ucraineni care au ajuns de urgență în țara noastră.

 Autoritățile ucrainene vor să-și ia înapoi acasă, în condiții de siguranță, toți copiii îngrijiți, acum, în țara noastră.  Astfel, statul român nu va încuraja și nu va sprijini în niciun fel adopția copiilor din Ucraina, protejați temporar în România.  Legislația națională în materia adopției nu poate fi aplicată în acest caz pentru că acești copii sunt cetățenii altui stat.

Vom semna, când va fi cazul, memorandumul solicitat de către ministerele din Ucraina prin care se cer garanții de protecție specială tuturor statelor care găzduiesc acum orfanii. 

Pentru copiii care nu pot fi găzduiți în centre rezidențiale vor fi găsite familii maternale, iubitoare și dornice să-i susțină o perioadă. De asemenea, persoanele care au însoțit acești copii orfani ucraineni îi vor putea vizita pe aceștia la familiile maternale și vor păstra permanent legătura, până la întoarcerea în țara natală. 

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție continuă colaborarea cu autoritățile din Ucraina și sprijină orice demers al instituțiilor din țara vecină de a salva copiii din calea bombelor”,  a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook. 

Comentarii Facebook