Sambata 28 Decembrie
Ştiri      National/International
Godină, lecție pentru Buhnici: Mamele mai pun și niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare pentru a se uita după țâțe și buci

Godină, lecție pentru Buhnici: Mamele mai pun și niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare pentru a se uita după țâțe și buci

Marian Godină este tătic de puțin timp și a avut o replică pentru Ilinca Vandici și George Buhnici, după derajapele acestora din spațiul public.

O furtună solară va lovi Pământul direct pe 19 iulie. La ce să ne așteptăm

O furtună solară va lovi Pământul direct pe 19 iulie. La ce să ne așteptăm

La începutul lunii iulie 2022, o furtună geomagnetică de clasă G1 a lovit Pământul, provocând aurore strălucitoare peste Canada.

”Răul nu poate învinge”. Preotul cu ochii în lacrimi, la înmormântarea Lizei, copilul-simbol al atacului de la Vinița

”Răul nu poate învinge”. Preotul cu ochii în lacrimi, la înmormântarea Lizei, copilul-simbol al atacului de la Vinița

Rachetele rusești au curmat viețile unor mici ”îngerași” în localitatea Vinița, din Ucraina. Liza, o fetiță cu sindrom Down, în vârstă de 4 ani, a fost înmormântată de familie. Durerea a fost maximp.

Mai multe plaje din Barcelona au fost închise din cauza rechinilor. Cel mai rapid exemplar din lume a fost văzut aproape de țărm

Mai multe plaje din Barcelona au fost închise din cauza rechinilor. Cel mai rapid exemplar din lume a fost văzut aproape de țărm

Cinci plaje din Barcelona au fost închise, după ce în apropierea țărmului au fost văzuți trei rechini. Au fost ridicate imediat steagurile roșii, care interzic intrarea în apă, deși autoritățile spun că acești rechini nu sunt periculoși pentru oameni.

Un bărbat a descoperit că nu este tatăl fetiţei pe care a crescut-o timp de cinci ani. Soția nu înțelege, jură că nu și-a înșelat soțul

Un bărbat a descoperit că nu este tatăl fetiţei pe care a crescut-o timp de cinci ani. Soția nu înțelege, jură că nu și-a înșelat soțul

Un set de analize a dat complet peste cap viața unei familii întregi. Un bărbat și-a anunțat soția că a făcut pe ascuns un test de paternitate, care demonstrează faptul că nu este tatăl biologic al fetiței de cinci ani. Șocată, femeia susține că un astfel

Alertă chimică după prăbușirea unui avion cu armament, în Grecia. O substanță misterioasă, încă neidentificată, descoperită la locul tragediei

Alertă chimică după prăbușirea unui avion cu armament, în Grecia. O substanță misterioasă, încă neidentificată, descoperită la locul tragediei

O aeronavă ucraineană de tip cargo, cu opt persoane la bord, s-a prăbușit în nordul Greciei. Nicio persoană aflată la bord nu a supraviețuit impactului. Autoritățile din Grecia au intrat în alertă după ce, la locul prăbușirii, a fost descoperită și o subs

”Urma să se căsătorească, păcat de tinereţea lui. Plânge toată lumea, plânge cerul”. Românul înecat în Grecia este plâns de toată lumea - FOTO

”Urma să se căsătorească, păcat de tinereţea lui. Plânge toată lumea, plânge cerul”. Românul înecat în Grecia este plâns de toată lumea - FOTO

Trupul neînsufleţit al românului dispărut în Grecia a fost adus acasă, iar familia și prietenii sunt devastați de durere. Cel dispărut este fiul primarului Amărăştii de Jos și s-a înecat în Lefkada, Grecia.

Explodează prețurile pe litoral, deși stațiunile sunt depopulate

Explodează prețurile pe litoral, deși stațiunile sunt depopulate

Pe litoralul românesc prețurile cresc din 15 iulie, o dată cu intrarea în vigoare a vârfului de sezon.

Ungaria va fi dată în judecată de către Comisia Europeană pentru că permite doar șoferilor maghiari să cumpere carburanți la preţuri reduse

Ungaria va fi dată în judecată de către Comisia Europeană pentru că permite doar șoferilor maghiari să cumpere carburanți la preţuri reduse

Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis să deschidă o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în cazul Ungariei, care impune preţuri diferite la combustibil pentru vehiculele cu numere de înmatriculare străine şi vehiculele cu numere m

Bărbatul care s-a aruncat în Someș voia să scape de închisoare. S-a urcat băut la volan şi a făcut un accident

Bărbatul care s-a aruncat în Someș voia să scape de închisoare. S-a urcat băut la volan şi a făcut un accident

Teama de închisoare a fost motivul pentru care un bărbat a vrut să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat în Someş, Satu Mare.

După ce a aflat că nu este părintele său biologic, un bărbat și-a abandonat copilul de cinci ani la grădiniță. Nimeni nu a mai venit după el

După ce a aflat că nu este părintele său biologic, un bărbat și-a abandonat copilul de cinci ani la grădiniță. Nimeni nu a mai venit după el

Situaţie de-a dreptul dramatică pentru un băieţel de cinci ani. A fost abandonat de tată la grădiniţă după ce a aflat că nu este copilul său.

Băieţel de cinci ani, abandonat de tată la grădiniţă, după ce a aflat că nu este părintele lui biologic. Nimeni nu a mai venit după el

Băieţel de cinci ani, abandonat de tată la grădiniţă, după ce a aflat că nu este părintele lui biologic. Nimeni nu a mai venit după el

Situație tragică pentru un copil de doar cinci ani, a fost abandonat de tată la grădiniţă după ce a aflat că nu este copilul său.

O altă zi în Bacău! Un tânăr a ieșit la plimbare cu un pistol în mână, în văzul tuturor

O altă zi în Bacău! Un tânăr a ieșit la plimbare cu un pistol în mână, în văzul tuturor

Panică pe străzile din Bacău, unde un tânăr a fost surprins cum se plimba nonșalant cu un pistol în mână. Bărbatul de 29 de ani nu s-a ferit de ochii lumii, ba chiar a mers așa să mănânce la un restaurant.

Tentativă de sinucidere ratată. Un bărbat s-a aruncat în Someș, doar că apa era scăzută din cauza secetei

Tentativă de sinucidere ratată. Un bărbat s-a aruncat în Someș, doar că apa era scăzută din cauza secetei

Caz tragic în Satu Mare, unde un bărbat a vrut să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat în Someş, însă nivelul apei era scăzut din cauza secetei.

Vezi care sunt orașele finaliste pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2024. Câștigătorul va fi anunțat la Cluj

Vezi care sunt orașele finaliste pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2024. Câștigătorul va fi anunțat la Cluj

Trei oraşe din România merg mai departe în finala competiţiei care va desemna Capitala Tineretului din ţara noastră în 2024.

Un bărbat care a murit acum mai bine de doi ani, căutat de autorităţi pentru a-i înmâna tichetele sociale pentru alimente

Un bărbat care a murit acum mai bine de doi ani, căutat de autorităţi pentru a-i înmâna tichetele sociale pentru alimente

Autoritățile căutau un tânăr care a decedat acum doi ani pentru a-i înmâna cardul pentru ajutor social. Dezvăluirea a fost făcută de deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu, care l-a îngrijit pe tânărul grav bolnav.

Un expert FBI rupe tăcerea, după 12 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Nu s-a sinucis. Sunt 23 de probe care arată că a fost omorâtă!”

Un expert FBI rupe tăcerea, după 12 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Nu s-a sinucis. Sunt 23 de probe care arată că a fost omorâtă!”

Un expert FBI susţine că Mădălina nu s-a sinucis, ci ar fi fost ucisă: „Concluzia mea a fost confirmată de absolut toţi experţii internaţionali", a spus Mihaela Brooks, expert profiler pentru FBI.

VIDEO - Moment șocant: Un carusel s-a răsturnat în timp ce se aflau copii în el. Cel puţin 20 de copii au fost răniţi grav

VIDEO - Moment șocant: Un carusel s-a răsturnat în timp ce se aflau copii în el. Cel puţin 20 de copii au fost răniţi grav

Incidentul a avut loc la un festival din Palma Campania. O fetiţă de 12 ani a rămas în continuare internată în Napoli, ca urmare a accidentului dramatic.

Peste 86% de profesori s-au prezentat la proba scrisă a concursului de titularizare. 15 candidați au fost eliminați pentru fraudă

Peste 86% de profesori s-au prezentat la proba scrisă a concursului de titularizare. 15 candidați au fost eliminați pentru fraudă

Joi, 14 iulie, s-au prezentat la proba scrisă a concursului de titularizare în învățământul preuniversitar peste 86% din candidații care s-au înscris inițial, a transmis Ministerul Educației.

Tată devastat de durere s-a sinucis, după ce fiica sa a murit în timpul unei operaţii pentru lifting fesier

Tată devastat de durere s-a sinucis, după ce fiica sa a murit în timpul unei operaţii pentru lifting fesier

Un tată şi-a pus capăt zilelor, nemaisuportând durerea după pierderea fiicei sale. Tânăra de 29 de ani a murit în urma unei operaţii de lifting fesier executată prost în Turcia.

Tânărul din România, dispărut în apele mării din Lefkada, a fost găsit mort. Radu, căutat de prieteni până în ultima clipă

Tânărul din România, dispărut în apele mării din Lefkada, a fost găsit mort. Radu, căutat de prieteni până în ultima clipă

Tânărul de 25 de ani, din Craiova, care a dispărut în apele din zona plajei Mylos din Lefkada a fost găsit mort.

Româncă plecată în concediu în Grecia, la un pas de o înțepătură misterioasă, chiar în camera de hotel. I-ar fi putut fi fatală

Româncă plecată în concediu în Grecia, la un pas de o înțepătură misterioasă, chiar în camera de hotel. I-ar fi putut fi fatală

O femeie plecată în concediu în Grecia a avut parte de o experienţă neplăcută şi care i-ar fi putut fi fatală. Cazată la un hotel, românca spune că s-a trezit în cameră cu un scorpion şi a povestit păţania pe un grup de Facebook.

O tânără de 18 ani a furat mai multe buletine și a luat cu ele credite de peste 100.000 de lei

O tânără de 18 ani a furat mai multe buletine și a luat cu ele credite de peste 100.000 de lei

O adolescentă de 18 ani din Sibiu, care a furat mai multe cărţi de identitate şi a făcut credite la bănci cu ele, a fost reţinută de Poliţie.

Și polițiștii își iau țepe la cazare pe litoral. Au închiriat o vilă care nu există

Și polițiștii își iau țepe la cazare pe litoral. Au închiriat o vilă care nu există

Mare atenție la rezervările online, mai mulți turiști care au plătit avansul pentru o vilă, s-au trezit că nu au unde să se cazeze. La adresa respectivă se afla doar un teren gol.

Cum a rămas o tânără fără rochia de mireasă și bagaje în valoare de 10.000 dolari, din cauza haosului din aeroporturi

Cum a rămas o tânără fără rochia de mireasă și bagaje în valoare de 10.000 dolari, din cauza haosului din aeroporturi

Evenimentele neprevăzute pun în pericol și cele mai importante evenimente ale vieții.

Clipe de coșmar pentru o turistă. A fost violată de doi bărbaţi într-o toaletă, în timp ce prietenii ei petreceau: „M-au lipit de perete”

Clipe de coșmar pentru o turistă. A fost violată de doi bărbaţi într-o toaletă, în timp ce prietenii ei petreceau: „M-au lipit de perete”

Vacanță de vis, transformată în coșmar pentru o femeie din Belgia, care se afla în vacanță în Italia. Tânăra de 20 de ani a fost violată de doi bărbaţi într-o toaletă, în timp ce prietenii ei petreceau.

VIDEO. Tânără umilită de o însoțitoare de bord. I-a criticat modul în care era îmbrăcată şi i-a cerut să se acopere

VIDEO. Tânără umilită de o însoțitoare de bord. I-a criticat modul în care era îmbrăcată şi i-a cerut să se acopere

O tânără susține că a trăit o umilință imensă după ce o însoțitoare de bord de la Southwest Airlines a criticat modul în care era îmbrăcată, ba mai mult, i-ar fi cerut acesteia să se acopere.

FOTO- Un român şi un grec și-au pierdut viața într-un accident aviatic. Elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în mare, în Grecia

FOTO- Un român şi un grec și-au pierdut viața într-un accident aviatic. Elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în mare, în Grecia

Un elicopter cu patru persoane la bord s-a prăbușit în Marea Egee, miercuri, 13 iulie, în timp ce participa la stingerea unui incendiu din zona Paleochori din Insula Samos. O persoană cu cetățenie română și moldovenească a decedat în urma prăbușirii în ma

VIDEO - Cum s-au dat românii în spectacol pe un vas închiriat în Grecia: „Greieri în câlcâie și muzică de birt sătesc! Amazing (big) belly dance”

VIDEO - Cum s-au dat românii în spectacol pe un vas închiriat în Grecia: „Greieri în câlcâie și muzică de birt sătesc! Amazing (big) belly dance”

Românii se distrează în stil neaoş oriunde se duc. Mai mulţi conaţionali s-au dat în spectacol pe un vas închiriat în Grecia.

Problemă pe aeroport, rezolvată românește. Au pus în mişcare banda de bagaje cu propriile picioare

Problemă pe aeroport, rezolvată românește. Au pus în mişcare banda de bagaje cu propriile picioare

În contextul în care multe zboruri sunt anulate sau amânate săptămânal, aeroportul din Otopeni se confruntă acum şi cu probleme tehnice.