Ministerul Familiei anunţă că a pus în dezbatere publică proiectul privind acordarea de sprijin financiar din partea statului pentru femeile care vor să facă fertilizare in vitro. Limita de vârstă a beneficiarelor a crescut la 45 de ani.
Sute de angajați de la Uzina Mecanică din Cugir au ieşit în faţa instituţiei, luni, 14 februarie, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de salariile primite, ei solicitând ca acestea să crească cu 30%.
Anina Ciuciu, în vârstă de 32 de ani, este o tânără juristă din Craiova, care a despus jurământ în fața Primei Camere Civile a Curții de Apel din Paris, de mai puțin de o săptămână, devenind astfel prima avocată de etnie romă din Paris.
Un bărbat de 52 de ani din Germania a murit după ce a băut șampanie contaminată cu ecstasy.
Un moment șocant a fost filmat la Craiova, un adolescent de 17 ani a fost snopit în bătaie de un taximetrist. Băiatul a fost bătut pentru că nu a avut suficienți bani pentru a plăti cursa.
Celebrul colonel Paraschiv Răzvan Cătălin, șeful Brigăzii Speciale de Intervenției a Jandarmeriei „Vlad Țepes”, supranumit ”Fantoma albă”, a cerut pensionarea anticipată, lucru acceptat.
Scene demne de un thriller au fost surprinse pe o stradă din orașul Lugoj, județul Timiș. Bătăușii s-au înfruntat cu răngi, topoare și bâte, unul dintre ei chiar a ajuns la spital fiind rănit cu un topor.
Imaginile de pe camerele de bord ale mașinilor nu mai pot fi folosite pentru aplicarea de amenzi de către poliție.
Şeful DSU, Raed Arafat, declară că este posibil ca starea de alertă să nu mai fie prelungită, acest lucru depinzând de evoluţia numărului de noi cazuri COVID-19 înregistrate zilnic.
Ministrul finanțelor provoacă disensiuni în coaliție, după ce a readus în discuție introducerea unor taxe noi pentru românii care câștigă mai bine și cei care dețin mai multe apartamente sau mașini.
Localnicii din Berteștii de Jos, judeţul Brăila, au ajuns să sune la 112 pentru că sunt bântuiţi de o fantomă.
Trenul InterRegio București - Craiova - Cluj-Napoca a ajuns la destinație cu 150 de minute întârziere.
O familie din Italia a refuzat sângele persoanelor vaccinate, necesar operaţiei copilului lor, cu boli cardiace. Tribunalul pentru minori din Bologna a suspendat autoritatea părintească şi a încredinţat copilul serviciilor sociale.
O dronă care transporta țigări de contrabandă a aterizat joi, 10 februarie, în curtea unei femei din județul Suceava. Speriată, femeia a sunat la 112.
Dacă circuli cu mașina fără RCA amenzile sunt dure, iar dacă polița a expirat de mai mult de 3 luni lucrurile se complică.
Parchetul General a confirmat faptul că există o plângere penală de plagiat împotriva premierului Ciucă, anunță Emilia Șercan, jurnalista care a dezvăluit pentru prima dată că teza de doctorat a premierului ar fi plagiată.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică prevederile legale introduse prin Ordonanță de Urgență nr. 94/2014, prin care orice titular al unui titlu ștințific poate să solicite Ministerului Educației renunțarea la titlul în
Locația unde au loc o parte din competițiile sportive se află într-un decor sumbru, cenușiu și împânzit de clădiri. Chiar în spatele rampei de sărituri ski, cu o înălțime de 60 de metri, se observă coșurile de fum de la clădirea unei foste oțelării.
Hărțuirea online nu va mai fi lăsată nepedepsită. O decizie definitivă a Curții de Apel Oradea a creat un precedent pentru pedepsirea „criminalilor” din mediul online.
Johnson & Johnson a închis singura fabrică care producea loturi utilizabile ale vaccinului său Covid-19, la sfârșitul anului trecut, a relatat New York Times.
Un incident bizar a avut loc la Timișoara. Un polițist local a fost lovit de un interlop chiar într-un mall. De față erau și alți polițiști, însă aceștia nu au intervenit sub pretextul că nu au vrut să contribuie la escaladarea situației. Poliția Timiș a
Un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc în timp ce mergea pe DN 61, marți după-amiază, în comuna Crevedia Mare din județul Giurgiu. Șoferul a reușit să iasă din camion, dar autoturismul este în pericol de explozie.
O fată de 22 de ani din SUA și-a ucis copilul, în vârstă de 3 ani, pe motiv că personajul animat SpongeBob i-a spus să facă acest lucru.
Două persoane și-au pierdut viața, marți 8 februarie, după ce au căzut într-un lac din județul Suceava cu mașina în care se aflau. Pompierii au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din autoturism.
Postul Realitate Plus a fost sancționat, marți, de CNA cu o amendă de 10.000 de lei din cauza unor declarații făcute de moderatoarea Alexandra Păcuraru care a cerut trimiterea romilor în India.
O fetiță a stat 40 de minute la piscina hotelului și s-a intoxicat cu clor.
Părinții unei tinere din Germania au fost puși sub acuzare pentru tentativă de omor, după ce ar fi împins pe fereastră un bărbat pe care l-au prins că întreținea relații sexuale cu fiica lor.
Oleksandr și soția sa, Sofia, sunt pictori de biserici. Aceștia pictează scene biblice și portrete ale sfinților în tot felul de locuri, iar lucrările lor se vând ca pâinea caldă. Încasările lor merg către un ONG care se ocupă cu îngrijirea răniților de
Clujeanul Vasile Dîncu, ministru al Apărării Naționale a declarat marți, într-o conferință de presă, 8 februarie, că verificarea buncărelor se face în fiecare an, în mod regulat. „Știm exact, suntem pregătiți pentru orice situație”, a spus ministrul.
Patroana unui magazin din Huși a decis să lupte cu hoții într-un mod inedit. Sătulă de un hoț care îi tot spărgea magazinul, femeia i-a lăsat un mesaj scris.