Icoana ”Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, a fost vândută la o licitație organizate de Artmark cu suma de 17.000 de euro.
Poliția Română a prezentat noile uniforme, dar Sindicatul Europol cere ca și agenții care fac teren să fie consultați, pentru că acum echipamentele sunt de slabă calitate.
Parapsihologul Lucian Iordănescu a fost reținut ieri pentru șantaj și violarea vieții private, după ce a pus o pacientă să se pozeze dezbrăcată pentru a-i analiza aura.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus că nu crede că era vremea să fie relaxate restricțiile COVID.
Noul certificat verde COVID ar putea fi emis și celor vaccinați cu o singură doză, potrivit unui draft al proiectului de lege la care guvernanții lucrează.
Robert Turcescu, fost deputat și jurnalist, a prezentat o scenă incredibilă de pe un șantier din România.
O profesoară din Marche, una dintre regiunile italiene în care spitalele sunt pline din cauza creșterii cazurilor COVID, o profesoară de la o școală gimnazială le-a spus elevilor că bate discotecile pentru a se infecta.
O investigație a organizației Tech Transparency Project (TTP) a demonstrat cât este de ușor pentru adolescenții de peste 13 ani să vândă și să cumpere droguri prin intermediul rețelei de socializare.
Google este cel mai puternic motor de căutare, ”inima internetului”, iar oamenii îl folosesc pentru a se lămuri, atunci când nu știu lucrurile.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a discutat unele relaxări ale restricțiilor COVID, care se vor aplica de zilele viitoare.
Simptomele LONG-COVID au fost supuse unei dezbateri la un Congres Internaţional, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti.
Poliţiştii au început să refuze să mai dea amenzi și aplică numai avertismente şoferilor care încalcă regulile de circulaţie. Poliţiştii dau avertismente pe bandă rulantă, în semn de protest.
Elena Udrea nu este vaccinată anti-COVID și spune că este limitată în a face unele lucruri.
Doi tineri de 15 și 16 ani s-au filmat în timp ce dansau pe o mașină de poliție din Vrancea.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 6 decembrie 2021, Hotărârea numărul 111 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România valabile în perioada 10.12.2021 or
Bărbatul din Bârlad care a fost confirmat cu varianta Omicron nu este lăsat de vecini nici să deschidă geamul. Acesta locuiește la etaj, iar polițiștii trebuie să verifice dacă e acasă.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că va discuta în curând despre petrecerile de stradă din noaptea de Relevion.
Dr. Valeriu Gheorghiță crede că în următoarele luni, 50% din infectări vor fi generate de Omicron.
Poliția Română i-a răspuns unui șofer care și-a cerut permisul înapoi de Moş Nicolae.
Un bărbat din Carolina de Nord a cumpărat două bilete la extragerea Loteriei Noroc, după ce a uitat că l-a cumpărat pe primul.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 6 decembrie 2021 - 3 ianuarie 2022. Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion.
Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mul
Consiliul Național al Elevilor cere autorităților să ia măsuri astfel încât „după sărbători, să nu ne confruntăm cu un nou val pandemic imposibil de stăpânit, care să blocheze din nou sistemul educațional”.
Un val de aer polar a cuprins întreaga ţară, iar temperaturile sunt şi cu 10 grade mai scăzute decât cele înregistrate ieri.
Lorenzo Damiano, liderul mișcării anti-vaccin din Italia, a anunțat că se va vaccina, după ce a ajuns în stare gravă la spital.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că sunt concerte, unde oamenii sunt iresponsabili.
Laura Vicol (PSD), președinta comisiei juridice din Camera Deputaților, a apărut în Parlament cu un ceas Richard Mille, de 180.000 de dolari.
Gigi Becali a anunțat că face gargară cu țuică, în fiecare zi. Miliardarul crede că metoda îl salvează de viruși.
Ion Iliescu poate fi anchetat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale a lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Decizia instanţei este definitivă.
Un român stabilit în Spania și-a vărsat necazul în scris și a pus degetul pe toate obiceiurile proaste ale compatrioților săi rămași acasă.