La nivel național, până astăzi, 27 iulie, au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Premierul Ludovic Orban a anunțat că analizează implementarea unor noi măsuri pentru a reduce pericolul transmiterii noului coronavirus în zonele aglomerate. printre aceste posibile măsuri este inclusă și posibilitatea de a impune purtarea măștii în ast
1.100 de cazuri de COVID 19 la 15.000 de testări. Câte morți s-au depistat
Românii care intră în Cipru stau 14 zile în carantină. Călătoriile turistice nu sunt permise
Austria schimbă regulile privind valabilitatea testului COVID necesar pentru a intra în țară
Testul COVID-19 este obligatoriu și pentru turiștii români care merg cu avionul în Grecia
Cresc SERIOS amenzile pentru ocuparea abuzivă a parcărilor pentru persoanele cu handicap
Vulpița și Viorel au COVID 19 și dispar din grila Antena 1
Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de miercuri, peste 730 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.
Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul nu vrea să se ajungă la noi restricții, însă a precizat cî acest lucru depinde de creșterea numărului de persoane care respectă regulile de protecție sanitară.
Bill Gates: ”Şcolile ar putea rămâne închise încă un an”. Câte vaccinuri vor fi necesare la nivel mondial
Româncele care îngrijesc bătrâni în Italia luate în vizor, după explozia de cazuri de coronavirus în România
La nivel național, până astăzi, 22 iulie, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis un mesaj îngrijorător după ce, marți, a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de până acum.
Presa din Grecia scrie că în Creta crește numărul cazurilor de COVID - 19 în primul rând din cauza românilor
Darius Vâlcov, geniul economic al lui Dragnea, condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție
Ludovic Orban îi sfătuiește pe români să renunțe la turismul intensiv, unde e aglomerație
Guvernul s-a reunit, marți dimineață, pentru a completa hotărârea privind starea de alertă, după intrarea în vigoare a legii carantinei.
Daniel Ghiță îi face praf pe fițoșii de pe litoral: ”Tot acasă ajungeți la sarmale și fasole. Fomistele care atârnă de un Făt Frumos…”
Esca: Nu am luat COVID de la petrecere, E incredibil cât de mult te poți deteriora de la acest virus
Terasele sunt anunțate când vin echipele în control. Premierul schimbă strategia
Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de duminică, peste 1.500 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă.
Conform autorităților, până astăzi, 2.038 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Asistentă: Dacă HIV s-ar fi transmis ca SARS-COV-2, ați fi purtat nenorocita aia de mască?
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că suntem într-un moment destul de dificil și susține că atâta vreme cât autorităţile au fost lăsate să ia măsurile pe care le-au considerat de cuviinţă și nu a intervenit "acea neîncredere” și ”acele îndemn
Un club din Mamaia a fost sancționat de polițiști după ce la un concert al rapperului Puya a asistat peste 500 de persoane, fapt care contravine prevederilor legale privind prevenirea răspândirii coronavirusului.
Un român și-a spălat picioarele în găleata de la benzinărie - FOTO
Raed Arafat a transmis un mesaj dur pentru populație, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 777 cazuri noi de coronavirus.
Guvernul a făcut o previziune destul de sumbră în ceea ce privește evoluția COVID-19 în România, precizând că se așteaptă ca în luna august fie până la 1600 de cazuri noi zilnic.
Conform autorităților, până astăzi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.