Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că inculpații din România au devenit mult mai specializați.
Organizația Salvaţi Copiii România precizează cî în Senat se află un proiect legislativ privind protecţia mamelor care alăptează în spaţiul public.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
Un caz morbid a avut la în cadrul spitalului de psihiatrie din Slatina, unde un infirmier a înjunghiat mortal o asistentă, apoi și-a pus singur capăt zilelor.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), vineri au fost confirmate alte două decese cauzate de rujeolă, fiind vorba despre un bebeluş de 8 luni şi despre un copil de 10 ani, niciunul fiind imunizat împotriva virusului. Număru
Din data de 1 martie 2018, deţinătorii de domenii „.ro” vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită, de minim un an şi maxim 10 ani, tariful practicat de registrul de domenii „.ro” fiind de 6 euro p
Şoferii nu vor mai putea fi sancționați de către polițiștii care folosesc radarul și care nu poartă uniformele specifice.
Cea mai rece noapte din această iarnă începe cu minus 54 de grade, în zona de sud-vest a țării.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, miercuri seară, c[ de la 1 martie cresc salariile pentru personalul din sănătate şi învăţământ.
Babele de martie sunt asociate în folclorul românesc cu legenda Babei Dochia.
Un lup a atacat un cerb suliţar în albia unui râu şi numai intervenţia unui ranger a făcut ca deznodământul să nu fie unul tragic pentru cerb.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri, în cadrul prezentării bilanţului pe 2017, că demersul de a lupta împotriva corupţiei a fost puternic contestată.
Preşedintele Klaus Iohannis a lăudat DNA la bilanțul de activitate și a spus că Direcția are în el un partener.
Celebra artistă pop Shakira, acuzată de fraudă de fiscul spaniol, a plătit taxe de peste 20 de milioane de euro.
Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de avertizări de călătorie pentru mai multe state europene, din cauza condițiilor meteorologice extreme.
O şcenă halucinantă a fost filmată în vitrina unei măcelării.
Irma, 93 de ani, este din orașul Noventa Vicentina și va oferi, alături de fiica ei, ajutor umanitar într-un orfelinat din Kenya.
Secția de procurori a CSM a dat un aviz negativ de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a venit, marți, în fața comisiei CSM pentru a-și expune pledoaria privind cererea de revocare a sa din funcție, înaintată de ministrul Justițiției.
Vaticanul a anunţat de curând că va organizeaza un „curs de exorcizare”, motivând că din ce în ce mai mulţi oameni sunt posedaţi.
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a reluat discursul de naționalizare a Pilonului II de pensii.
Deputaţii din Comisia de muncă au decis, marţi, să acorde o nouă zi liberă în Vinerea Mare.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, se prezintă, marţi, în faţa Secţiei pentru Procurori a CSM, pentru audieri. La şedinţa va participa şi ministrul Justiției, Tudorel Toader, care cere revocarea ei din funcţie.
Jurnalista Andra Gavril, care a prezentat peste zece ani „Jurnalul Cultural" de la TVR şi care în prezent lucrează la Casa de Producţie a postului public, a dezvăluit pe Facebook că a fost bătută şi umilită de un fost partener de viaţă.
Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a stabilit că premierul Viorica Dăncilă nu se face vinovat de discriminare, după ce i-a comparat pe protestatari cu ”autiştii”.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a vorbit despre vremea din următoarea perioadă.
Finala selecției naționale pentru Eurovision 2018 a avut loc duminică seară, la București, iar trupa The Humans a fost desemnată drept reprezentanta României.
Poliţiştii au o normă de amenzi pe care trebuie să o realizeze, a anunțat liderul filialei Neamţ a Sindicatului Poliţiştilor Europol, agentul principal Ioan Cănărău.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a anunțat că va urma procedura legală și va răspunde oricând tuturor afirmațiilor prezentate de ministrul Justiției, care a cerut revocarea sa din funcție..
Ministrul Justitiei a anuntat ca propune revocarea din functie a Laurei Codruta Kovesi, sefa DNA.