Papa Francisc, considerat a fi cel mai umil papă, vrea să-și impună viziunea sa despre creștinătate și în Vatican, astfel că trăiește în fiecare zi după valorile pe care le predică.
Una dintre metodele preferate de cupluri în ziua de astăzi este o zi la spa, astfel partenerii se pot relaxa într-un mediu plăcut unde se pot bucura de masaje și alte servicii si tratamente pentru piele.
O femeie de 38 de ani din Indonezia a stat 13 ani cu fața acoperită pentru că oamenii rădeau de ea. Acum s-a decis să îi înfrunte pe toți.
Potrivit experților, există o serie de alimente care acționează ca un fel de catalizator al fericirii, iar acestea sunt mult mai ma întemână decât crezi
Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință britanici, consumul de apă ajută la dezvoltarea performanțelor cognitive, cel puțin la anumite tipuri de teste.
Google a încetat să mai afișeze și să mai plătească reclame deținătorilor site-urilor cu materiale piratate.
Nae Nicolae, finul lui Gigi Becali, a murit după ce mașina lui a fost lovită de un tren.
Relațiile la distanță pot fi foarte complicate și de cele mai multe ori se întâmplă să nu reziste foarte mult timp, cauzele principale fiind nesiguranța dintre parteneri și lipsa comunicării corespunzătoare.
Oamenii de știință au descoperit în urmă cu câțiva ani gena FTO, care are un rol important în apariția obezității, însă mecanismul din spatele acestei asocieri nu era cunoscută încă. Acum, cercetătorii au reușit să descifreze misterul
Un britanic a găsit într-un sandviș cumpărat de la McDonald's o insectă, care i-a produs un dezgust total.
După ce a anunțat că vor fi închise contruile nefolosuite de mai mult de un an de zile, compania Yahoo a decis să le scoată la o ”licitație cu strigare”.
Este binecunoscut faptul că micul dejun reprezintă una dintre cele mai importante mese ale zilei, peste care nu este bine să sari. Recent, un studiu a arătat că atunci când omiți să iei micul dejun te supui unor riscuri mult mai mari: omiterea mi
Românii aflați pe litoral au avut astăzi parte de o surpriză extrem de neplăcută.
Pe lângă faptul că şlapii nu ne oferă protecţia de care avem nevoie, predispunându-ne la accidente uşoare şi răni, acest tip de încălţăminte afectează serios şi picioarele, purtaţi pe perioade lungi de timp.
Pentru a da jos kilogramele în exces sau doar pentru a ne menține în formă trebuie să ardem calorii, dar asta nu înseamnă doar mâncare sănătoasă și multe exerciții fizice.
Un taximetrist britanic a fost nevoit să își imobilizeze o clientă, care nu voia să achite cursa efectuată.
Profesorul Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, a prezentat un viitor sumbru asupra evoluției populației României până în anul 2100.
Fosta vedetă Discovery, expertul în supraviețuire Bear Grylls, a explicat într-un interviu pentru Yahoo News trei mituri comune care îți pot pune viața în pericol.
Un site de internet îi poate lămuri pe cei curioși să afle a câta persoană au fost pe Terra. În prezent, populația lumii a depăşit 7 miliarde de locuitori.
Motorola urmează să lanseze, după cum susțin ei, cel mai avansat terminal mobil pe bază de Android de pe piață, Motorola Moto X.
Potrivit unui studiu realizat pe un eșantion de peste jumătate de milion de oameni, cei care își amână pensionarea prezintă un risc mai scăzut de a dezvolta Alzheimer sau alt tip de demență.
Persoana din Galați care a câștigat la Loto 6/49 11 milioane de euro s-a prezentat la sediul Loteriei Române pentru a-și valida biletul norocos.
Un nou studiu menit să determine cât durează dragostea, realizat de Bianca Acevedo, aduce rezultate surprinzătoare.
În zilele toride de vară, înghețata este alimentul preferat de majoritatea oamenilor pentru a se răcori și cu toate că se spune că înghețata îngrașă, mulți oameni nu țin cont de acest lucru când vine vorba de consumul acestui desert răco
Marele pot de la Loto 6 din 49 a ajuns în Galați, oraș din care vine un alt mare câștigător. Acesta a obținut tot 11 milioane de euro, în 2009, iar acum a oferit unele sfaturi celor care se îmbogățesc peste noapte.
O tehnologie recent dezvoltată, ce pare a fi scoasă din filmele SF, te ajută să îți transformi obiectele, chiar și cele mai performante gadgeturi, în corpuri impermeabile.
În afară de faptul că șlapii nu oferă protecția de care ai nevoie, lasându-te predispus la accidentări ușoare, aceștia își pot afecta grav picioarele pe termen lung.
Un producător de băuturi alcoolice din Marea Britanie a lansat o campanie inedită prin care încurajează consumul responsabil de aclcool.
Potrivit unui studiu realizat recent, aproximativ jumătate dintre utilizatprii de internet vor să-și ia o pauză și de la rețelele de socializare în această vară.
O știristă din SUA a gafat impardonabil în timp ce prezenta informațiile despre accidentul aviatic din San Francisco.