După cum bine se ştie, produsele Apple nu sunt pentru toate buzunarele şi mulţi fac sacrificii să şi le cumpere.
După spectacolul de la repetiţii în care se plângea de vânătăile de picioare şi îi spunea la Carol, partenerul ei, că şi ea e o victimă, Bianca a părut cu adevărat uşurată că a fost eliminată din concurs.
După operația de la Viena, Dan Bittman (50 de ani) pare decis să își găsească un înlocuitor în Holograf în cazul în care nu va mai putea cânta.
Potrivit unui sondaj de opinie, cei mai mulţi dintre români se consideră mai nefericiţi acum decât în perioada comunistă.
Companiile care caută diverse surse naturale în adâncurile României, fac afaceri anual echivalând 4,8% din PIB. Statul încasează venituri din redevenţe, mai mari sau mai mici.
Copii în vârstă de doar cinci ani sunt atrenaţi să ucidă într-o tabără a reţelei AL-Qaida din Wiziristanul de Nord.
Un tânăr de 24 de ani a urmat un tratament contra acneei, după care s-a sinucis.
A fost botezat "Ener-G-Force" şi e ultimul concept de la Mercedes.
Specialiştii în IT, inginerii şi agenţii de vânzări vor avea cele mai mari şanse de angajare în 2013. Îndeaproape sunt urmaţi de persoanele cu experienţă şi calificare în medicină şi farmacie, telecomunicaţii şi HoReCa.
Dacă credeaţi că cel mai plin de microbi loc din casă este toaletă, aflaţi că în bucătărie, unde se prepară mâncarea, se află un obiect pe care sunt de 200.000 de ori mai mulţi microbi decât pe vasul de toaletă.
Primul stent bioresorbabil din lume va fi implantat luni, la o clinică din Capitală, în premieră în România dar şi în Europa.
Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii, la nivel naţional, începe săptămâna aceasta.
Ultimul film din seria "Twilight" a debutat la sfârşitul săptâmânii trecute pe primul loc în box office-ul nord-american.
Ziua Internaţională a Bărbatului este sărbătorită luni, 19 noiembrie, în zeci de ţări din întreaga lume.
Mărioare Murărescu a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2008. După două operaţii şi nenumărate şedinţe de chimioterapie, realizatoarea tv nu mai are nici o motivaţie să lupte cu boala.
O tornadă uriașă a fost filmată pe coastele estice ale Australiei de un fotograf amator.
Anamaria a declarat într-o emisiune televizată că a fost foarte supărată când a văzut imaginile cu ea goală pe un site porno.
Pentru cei care încă mai cred că lumea se va sfârşi în 21 decembrie 2012, cercetătorii de la NASA au câteva argumente solide care să îi liniştească.
Google va trebui să plătească 22,5 milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii a Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC) din SUA. Compania este acuzată de implantarea unor aplicaţii.
O mare parte din viaţă o petrecem dormind, dar o fată din Marea Britanie este "campioană" la aşa ceva, din cauza unei boli foarte rare.
O tânără care îşi usucă gura la un uscător de mâini, bunica care îşi foloseşte pantalonii pe post de sutien sau tânărul care face planking pe un tigur sunt doar câşiva dintre cei mai ciudaţi oameni de pe internet.
Conform zicalei "Eşti ceea ce mănânci", creierul şi funcţiile sale sunt influenţate de alimentele pe care le consumi.
Relaţia apropiată dintre Monica Gabor şi Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, se pare că a dat naştere unui scandal mare în familie.
Actorul britanic Rowan Atkinson se gândeşte să renunţe la interpretarea faimosului personaj Mr. Bean. Acesta a declarat că vrea să se dedice teatrului
Un gel intranazal care se administrează înainte de raportul sexual va rezolva problema femeilor care nu reuşesc să aibă orgasm.
Vineri seara a devenit destul de evident că Bianca a participat la "Dansez pentru tine" doar de dragul imaginii.
Cafeaua, băutura criticată de unii şi lăudată de alţii, este atât benefică cât şi dăunătoare.
După schimbările aduse cu Insignia şi cu Astra, cei de Opel s-au hotărât că e timpul pentru următorul nivel: crearea unui model cu totul şi cu totul nou.
Cercetătorii au făcut o nouă descoperire, ce implică vinul şi cancerul.
O fetiţă din China, de 11 ani, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale aparte. Acesteea i-a fost îndepărtată o malformaţie extrem de rară: o mână şi un sân crescute pe spate.