Duminica 22 Decembrie

Papa Francisc nu va participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Cine îl va înlocui pe Suveranul Pontif


Papa Francisc nu va fi prezent la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, care vor avea loc luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey din Londra, a anunțat vineri, 16 august, biroul de presă al Vaticanului. 

Secretarul pentru Raporturile cu Statele al „Sfântului Scaun”, „monseniorul Paul Gallagher, îl va reprezenta pe papa Francisc” la aceste funeralii, a precizat Vaticanul într-un comunicat citat de Agerpres. 

Palatul Buckingham a anunțat că funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României). 

Funeraliile reginei vor fi primele funeralii de stat care au loc în Marea Britanie de la cele ale premierului Winston Churchill, în 1965. Deși tatăl reginei, Geroge al VI-lea, a dorit ca slujba sa de înmormântare să aibă loc la capela de la Castelul Windsor, trupul fiicei sale va fi dus la Westminster Abbey, acolo unde s-a căsătorit și a fost încoronată, și apoi va fi transportat la Windsor pentru a fi înmormântată în cavoul regal. 


Comentarii Facebook