Duminica 22 Decembrie

Părinții SOMEAZĂ guvernul să nu își mai bată joc de elevi: Să se renunțe imediat la vacanța forțată


Federația părinților și aparținătorilor legali din România (Fepal) cere Guvernului să nu își mai bată joc de elevi și să renunțe la vacanța forțată, în favoarea cursurilor online. 

Părinții cred că situația școlilor a fost gestionată  imprevizibil, haotic de către autorități. 

Autoritățile au luat o serie de măsuri greșite într-o perioadă scurtă de timp, generând îmbolnăviri și decese care puteau fi evitate, haos, neîncredere din partea părinților, stres și pierderi educaționale pentru copii. 

Amintim aceste măsuri, în ordine:

- au crescut de la 3 la 6 la mie pragul dincolo de care școlile trebuiau să treacă în online;

- au "decuplat" funcționarea școlilor de creșterea incidenței;

- au decis impunerea unei vacanțe în locul continuării școlii în sistem online”, spun reprezentanții FEPAL.

Federația Părinților acuză că vacanța forțată produce stres enorm pentru elevi. 

Având în vedere că atât copiii, cât și părinții, au nevoie de o minimă predictibilitate, iar ruperea ritmului învățării cu o vacanță forțată urmată de teste este o sursă enormă de stres pentru copii și ținând cont că România este o țară cu acoperire Internet bună, dar și de situațiile specifice în care accesul lipsește”. 

Aceștia cer Ministerului Educației să renunțe urgent la forțarea vacanței; să dispună continuarea cursurilor ONLINE; să asigure accesul la internet copiilor care în prezent nu au sau să găsească metode alternative, cuplate la starea incidenței în zonele în care aceștia sunt; să scadă numărul de note necesare la două pe materie; să renunțe la susținerea tezelor și în acest an; să asigure o minimă predictibilitate copiilor și familiilor prin măsuri coerente, anunțate din timp.

Cei de la Fepal mai spun că elevii și familiile lor ”mai ales în contextul actual, au nevoie de continuitate în ceea ce privește învățarea, de predictibilitate, de calmul Sărbătorilor liniștite în familie și de măsuri coerente. Pur și simplu nu mai puteți continua așa”.

Comentarii Facebook