Duminica 22 Decembrie

Patriarhia nu vrea să se reducă orele de religie în învăţământul preuniversitar


Patriarhia Română nu doreşte să se reducă orele de religie în învăţământul preuniversitar, a precizat episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul în cadrul unei dezbateri organizate la Parlament, potrivit Agerpres.

Patriarhia arată un interes cu totul deosebit învăţământului în general şi, desigur, învăţământului religios în special. (...) Considerăm că trebuie susţinută această solicitare a noastră ca să se păstreze o oră pe săptămână la toate cele trei filiere ale învăţământului preuniversitar, iar dacă vor exista la cel profesional anumite diminuări, dorim ca religia să fie tratată ca şi celelalte discipline umaniste, pentru că s-ar crea această frustrare de discriminare”, a spus Varlaam Ploieşteanul.

Acesta a salutat planul prin care se dorește păstrarea la filiera teoretică de liceu a unei ore de religie pe săptămână pe durata întregului an şcolar.

Însă la filiera tehnologică există trei variante propuse, iar Biserica agreează pe cea dintâi, care crede că este posibilă păstrarea unei ore întregi de religie şi la această filieră. Celelalte două variante reduc la jumătate această oră. La filiera profesională, de asemenea, există trei variante. Din păcate, toate trei propun diminuarea orei de religie până la desfiinţarea ei, în una din cele trei variante. Noi considerăm că ar trebui să găsim soluţii cât să păstrăm şi la aceste două filiere o oră întreagă, ţinând cont de importanţa acestei discipline pentru formarea tinerilor pentru o societate modernă, care nu înseamnă doar tehnologie, ci înseamnă şi cultură şi spiritualitate şi din această perspectivă disciplina nu poate fi înlocuită cu o alta”, a arătat episcopul-vicar patriarhal.

Dezbaterea a fost organizată de cele două Comisii pentru educaţie din Parlament.

Comentarii Facebook