Vineri 22 Noiembrie

Patronul jocului Caritas, Ioan Stoica, a fost evacuat din locuință


UPDATE

Foaia Transilvană a publicat știrea despre evecurea lui Ioan Stoica, dar evenimentul a avut loc, în realitate, acum trei ani și a fost relatat de Antena 3 și Adevărul de Brașov.  Între timp s-a aflat că Ioan Stoica ar fi murit acum doi ani, așa că nu avea cum să fie evacuat. 

Știri de Cluj nu a putut verifica dacă Ioan Stoica a decedat, dar este cert că evacuarea a avut loc în urmă cu trei ani și nu acum.  

Antena 3 a scris în 11 martie 2018 despre evacuarea lui Ioan Stoica. 

Ne cerem scuze pentru eroare. 

----------------------------------

Ioan Stoica, patronul jocului Caritas, a fost evacuat din garsoniera în care locuia cu chirie, în Brașov.

Acesta nu și-a mai plătit utilitățile de câțiva ani, astfel încât proprietarul a cerut evacuarea.

Zilele trecute, Ioan Stoica a fost dat afară din locuință, cu ajutorul Poliției Brașov, în plină iarnă, el dormind acum sub cerul liber, pe unde apucă, prin Brașov. Ajuns, la 76 de ani, Ioan Stoica s-a retras după falimentul Caritas de la Cluj, la Brașov, scrie Foaia Transilvană.

Stoica putea fi milionar în urma jocului Caritas, unde s-au vehiculat averi din toată țara. 

400.000 de oameni au fost păgubiți la Caritas. La prăbușirea din 1994 au rămas datorii de peste 450 de milioane de dolari. 

Fosta soție a lui Stoica, Helen, a vorbit acum câțiva ani despre aventura Caritas.

Întrebată când l-a cunoscut pe Ioan Stoica, femeia a spus că: ”Ne stiam de mult, cred ca de pe vremea liceului. Ne-am casatorit de-abia in 1990, cand amandoi aveam 50 de ani. El era vaduv, sotia ii murise de cancer, trecusem si eu prin alta casnicie. Mi-a dat un telefon, ne-am intalnit si mi-a spus ca vrea sa se insoare din nou. Eu aveam un baiat mare, cu viata lui, m-am gandit sa incep si eu o viata noua, alaturi de un alt barbat. Asa ca l-am acceptat ca sot pe Ioan Stoica”.

Despre înființarea Caritas, Helene povestește că Ioan Stoica nu i-a spus nimic. ”Avea un amic cu care s-a consultat, acesta dezvoltase un joc piramidal in Brasov. Dar ideea initiala i-a venit lui Stoica in Italia, unde a stat o perioada, acolo auzise de schema Ponzi si s-a gandit ca o sa mearga si aici.

Am jucat o data si Stoica m-a scos din joc. Nu mi-a dat banii, m-a taiat pur si simplu de pe lista. Nu-l anuntasem, depusesem o suma mica, nu mai tin minte cat, vroiam sa castig si eu niste bani. Dar m-a descoperit pe lista, chiar daca ma trecusem cu alta adresa. Si-a dat seama ca sunt eu dupa prenume, Helen, nu se numea nimeni astfel”, a mai spus femeia.

Helen susține că Ioan Stoica era cel care tăia și spânzura la Caritas. ”Le-a zis fetelor care faceau plati sa nu dea nici un ban pe numele Helen Stoica. El decidea cine primeste bani de pe liste. Sigur, mai avea in jurul lui contabila, cateva casiere care tineau evidenta listelor, dar el avea mereu ultimul cuvânt.

Aveam atatia bani, cati dorea el sa-mi dea. Erau bani pentru mancare, sa i-o gatesc, nimic in plus. Noi ne mutasem de la Brasov la Cluj, unde Primaria ne daduse un apartament inchiriat in centrul orasului, unde el venea pe fuga. Caritasul ii umplea tot timpul, il obseda. Venea acasa la 3-4 dimineata, dormea vreo doua ore si se ducea iar la firma. Era inspaimantat sa nu se opreasca jocul, de aceea, tot ce castiga, reinvestea in Caritas. La un moment dat, i-am zis ca tot balciul asta se va sfirsi”.

Ioan Stoica ar fi vrut să facă o bancă din Caritas. ”Spera ca va primi aprobare sa faca o banca si, prin ea, Caritasul sa mearga in continuare. A apelat la Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, care i-a transmis: ”Cat voi fi eu la BNR, aceasta banca nu se va infiinta”. Si Ioan avea toate documentele pregatite...

Cand s-a prabusit jocul, eu ma intorsesem deja acasa, la Brasov. Relatia noastra era oricum deteriorata. Cu toate astea, l-am vizitat regulat cat a facut inchisoare, un an si jumatate. N-am avut bani nici sa-i platesc avocatul, imi spunea sa ma imprumut in numele lui. N-am facut-o, ii disparusera toti prietenii. In 1997, parca, la aproape un an dupa ce a iesit din puscarie, am divortat”, a mai spus fosta soție a boss -ului de la Caritas.

Comentarii Facebook