Duminica 22 Decembrie

Pentru înmormântarea lui ÎPS Pimen s-au dat derogări. Arafat: ”A fost vorba de o slujbă care trebuie să se facă altfel decât la un om simplu”


Înmormântarea ÎPS Pimen s-a făcut cu derogări de la regulile impuse de Guvern, dar derogările au fost date tot de autoritățile centrale. La tot ceremonialul au participat 1000 de oameni, lucru nepermis de lege.

Traseul derogării a fost simplu și a circulat între instituții pe repede-înainte. Cererea de aprobare a unor slujbe speciale pentru ÎPS Pimen a ajuns imediat după decesul arhiepiscopului la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) – organism din care fac parte mai multe instituții și care este dirijat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Arafat a confirmat pentru Recorder că i-a fost prezentat un plan din partea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care propunea măsuri de siguranță – distanțare socială între credincioși, purtarea obligatorie a măștilor de protecție etc. – și, ținând cont de importanța persoanei decedate, s-a făcut o excepție.

Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți. Însă acceptul nostru a fost fără vreo excepție la partea de sănătate publică. Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de INSP. Noi nu dăm de capul nostru”, a declarat Raed Arafat. 

Institutul Național de Sănătate Publică nu-și asumă nicio derogare

Simona Pârvu, directorul INSP, a sugerat însă că rolul instituției pe care o conduce a fost mai degrabă unul formal. ”Noi am primit o adresă prin care ni se prezenta modalitatea în care vor avea loc funeraliile, adresă la care răspunsul nostru a fost că ceremoniile pot avea loc cu respectarea prevederilor din ordinul 1070/2020 (n.r. – ordinul se referă la cum trebuie să se desfășoare slujbele religioase, nu înhumările persoanelor diagnosticate cu COVID-19). Desigur, orice derogare de la acest ordin se poate face fie de către CNCCI, prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sau printr-un alt act normativ. Derogarea de la un ordin nu intră în atribuţiile INSP”, a pasat aceasta responsabilitatea înapoi la instituția condusă de Raed Arafat.

Nu toți reprezentanții INSP au fost încântați de ideea unei ceremonii extinse la Suceava. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică spune: ”Noi muncim de proști, ca alții să facă ce cred! Dar și dacă nu se obținea derogarea aceasta, credeți că i-ar fi păsat cuiva? Care ar fi fost organul de control care ar fi oprit această înmormântare? De ce s-a obținut acum derogare? Că n-a mai murit niciunul din ăsta mare, așa!”. 

Derogarea nu se va da pentru „oamenii obișnuiți“. Raed Arafat a spus că pentru restul lumii, legea rămâne la fel. ”La un om obișnuit, înmormântarea are modul ei în care se desfășoară. Acolo a fost o excepție având în vedere situația. Dar a fost o excepție limitată, dacă vreți, că nu s-a făcut excepție de la problema sănătății publice. A fost vorba de o slujbă care trebuie să se facă altfel decât la un om simplu. E ceva ce ține de religie, e altfel de slujbă care se face!”, a mai spus secretarul de stat. 

Medicii spun că în astfel de situații nu e loc de derogări.

”E aberant dacă s-a dat derogare”, crede Andreea Moldovan, medic epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. ”Noi avem o procedură clară legată de managementul persoanelor decedate de COVID. Există un risc epidemiologic în ceea ce îi privește și pe pacienții decedați: trebuie puși în doi saci mortuari închiși, după care nu se mai merge pe nicăieri, ci direct la cimitir, cu sicriu închis. Sunt niște reguli stricte și sunt uimită că nu se respectă”.

Comentarii Facebook