Peste 1000 de șoferi de ridesharing foloseau o schemă prin care primeau mai mulți bani. Prejudiciul se ridică la aproape 50 de milioane de lei
Trei administratori de firme implicate în activități de ride-sharing au fost reținuți de procurorii DNA, fiind acuzați de evaziune fiscală în formă continuată. Alte trei persoane sunt cercetate sub control judiciar. Prejudiciul estimat a dus statului se ridică la 49 de milioane de lei. Unul dintre inculpați și-ar fi cumpărat imobile și automobile de lux prin această metodă.
,,Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 decembrie 2024, a trei inculpați, persoane fără calitate specială care coordonau societăți comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată,” potrivit DNA.
De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 03 decembrie 2024, față de alți trei inculpați, persoane fără calitate specială, care coordonau societăți comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată (autorat și complicitate).
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
,,În perioada februarie 2023 – martie 2024, inculpații ar fi coordonat activitatea unor societăți comerciale de transport alternativ de persoane, prin care ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu total de peste 49 milioane de lei, ca urmare a sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
Concret, prejudiciul ar fi fost produs prin omisiunea înregistrării în evidența contabilă a 10 (zece) societăți comerciale și prin nedeclararea veniturilor impozabile către organele fiscale, pe de o parte, iar de pe altă parte, prin ascunderea sursei impozabile ca efect al neîncheierii unor contracte individuale de muncă și astfel, al plății la negru a salariilor către propriii angajați”, a mai transmis DNA.
Din probele administrate rezultă următorul mecanism de acțiune:
,,În perioada menționată, au fost înființate mai multe societăți de transport alternativ de persoane care, sub controlul și coordonarea celor șase inculpați, ar fi ajuns să colaboreze cu peste 1000 de șoferi. După ce șoferii erau recrutați, acestora li se solicita încheierea cu societățile controlate de inculpați a unor contracte de comodat prin care transmiteau cu titlu gratuit autoturismul lor către societate - operator de transport; societatea obținea autorizația de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), precum și înscrierea pe platformele de ride-sharing.
După începerea activității, din sumele pe care le încasau de la companiile deținătoare ale platformelor de ride-sharing, inculpații, care coordonau societățile de transport, opreau un comision între 8 și 12%, iar restul sumelor erau virate șoferilor. În acest fel, având în vedere că nu erau plătite contribuții salariale, șoferii primeau o indemnizație mai mare decât în mod legal.
După ce erau plătite sumele cuvenite șoferilor, inculpații – coordonatori sau administratori de drept ai societăților comerciale, retrăgeau sumele rămase de la bancomat, însușindu-și aceste sume de bani.
Activitatea se desfășura în această modalitate până când societatea intra în atenția organelor fiscale, după care, activitatea era mutată pe altă societate,” mai arată DNA.
Unul dintre inculpați, din banii obținuți în modul descris mai sus, ar fi cumpărat automobile de lux, imobile și ar fi creditat societăți comerciale în care are calitatea de acționar.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 04 decembrie 2024, cei trei inculpați reținuți au fost prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte opt persoane.
1 Comentariu
deci practic daca n-am plati "taxa de protectie" la stat, din care sa se imbuibe pensionarii speciali, ne-am permite toti imobile si automobile de lux, precum si sa ne platim mai bine angajatii...s-apoi se mai mira de ce s-a saturat lumea de ei