Duminica 22 Decembrie

Pește Piranha, găsit în apele Crișului, în județul Bihor. Garda de Mediu face anchetă: „Este un pericol pentru întreaga faună”


Garda de Mediu din Bihor a deschis o anchetă după ce doi orădeni au găsit un exemplar de Piranha cu burtă roșie, un pește foarte agresiv, în apele Crișului Repede, în zona Podului Centenarului din centrul Oradiei, transmite eBihoreanul.ro.

Conform sursei citate, șeful Gărzii de Mediu din județul Bihor a confirmat descoperirea și a alertat și alte instituții abilitate, pentru declanșarea unei anchete care să conducă la identificarea persoanei iresponsabile care a aruncat peștele în Criș. Mai mult, reprezentanții Gărzii încearcă să afle dacă mai există alte exemplare de Piranha în apa, mult mai caldă, a Peței, unde noua specie invadatoare ar putea extermina exemplarele băștinașe.

Exemplarul de Piranha a fost găsit miercuri dimineață de către doi orădeni pasionați de pescuit și de ecologie. „Am vrut să curățăm unul dintre locurile de pescuit din centrul orașului, de pe malul stâng al Crișului, în aval de Podul Centenarului. La un moment dat, scoțând de pe mal cârpe și alte mizerii, am văzut plutind exemplarul de Piranha. Era mort, dar de puțin timp, cea mai probabilă explicație fiind că temperatura apei a scăzut în noaptea de marți spre miercuri sub 10 grade”, a declarat pentru Ebihoreanul unul dintre cei doi orădeni.

Tot ei au fost cei care au alertat Garda de Mediu. „Piranha este un pește agresiv, carnivor și foarte vorace. Dacă s-ar înmulți în Criș, ar fi un pericol pentru întreaga faună, fiindcă ar devora ceilalți pești”, a explicat orădeanul.

Șeful Gărzii de Mediu din Bihor, despre peștele Piranha: Este îngrijorător

La fața locului s-a deplasat în scurt timp chiar șeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, acesta confirmând că exemplarul găsit este un Piranha cu burtă roșie, specie de apă dulce originară din America de Sud, din bazinul Amazonului. „Este îngrijorător, dată fiind agresivitatea speciei”, a spus Șerbănescu.

Șeful Gărzii de Mediu a afirmat că a anunțat și alte instituții, între care Agenția pentru Pescuit și Acvacultură, AJVPS, ca gestionar al fondului piscicol, precum și Agenția pentru Arii Naturale Protejate.

Trebuie să verificăm dacă mai sunt și alți Piranha în Criș și nu cumva să fie și în Peța. În Criș, la temperaturile coborâte de acum, nu ar rezista, dar în Peța, unde e apă termală, ar putea trăi și să se înmulțească, cu consecințe grave pentru fauna din pârâu – clean, mreană și altele”, a precizat Sever Șerbănescu.

Acesta a precizat că se va încerca și depistarea persoanei care a aruncat peștele Piranha în Criș.


Comentarii Facebook