Vineri 22 Noiembrie

Pițurcă, reținut de DNA într-un dosar privind achiziția de produse medicale în pandemie


Victor Pițurcă a fost reținut de DNA într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie, au declarat, luni, pentru HotNews.ro surse judiciare.

În dosar a fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu.

Victor Pițurcă ar fi cercetat într-un dosar care vizează achiziționarea de măști pentru spitale militare în timpul pandemiei de COVID-19.

Gabriel Țuțu conduce din decembrie 2019 compania națională Romarm, principalul furnizor de tehnică de apărare din România.

Firma fiului lui Pițurcă, implicată în livrarea de măști neconforme

Libertatea a scris în februarie 2022 că PAV Green Energy, firma lui Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al Naționalei, a fi fost implicată într-o afacere cu măști neconforme.

Ministerul Apărării ar fi încheiat contractul cu Helios Dentserv, dar 98% din bani ar fi mers către PAV Green Energy, firma lui Piţurcă jr. Astfel, 100.000 de măşti FFP3 din acest contract ar fi fost distribuite în unităţile sanitare ale MApN, iar după patru luni s-a descoperit că ele erau neconforme. MApN a dat în judecată Helios Dentserv, cerându-şi banii înapoi, dar ulterior părţile s-au împăcat, a mai scris Libertatea. O singură mască costase 28,69 de lei. Dublu față de prețul obținut de Primăria Oradea, la aceeași dată, potrivit HotNews.ro.

Comentarii Facebook