Poliția a deschis un dosar penal după ce manelistul Dani Mocanu a folosit un leu rănit pentru un videoclip


Polițiștii argeșeni anunță că au deschis un dosar penal după ce manelistul Dani Mocanu a filmat un videoclip în care apare un leu rănit şi subnutrit.

În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la realizarea unui videoclip cu un animal exotic, vă aducem la cunoștință următoarele: Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, transmite IPJ Argeș.

Verificările au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, respectiv identificarea și audierea tuturor persoanelor implicate, precum și verificarea asigurării condițiilor de asistență medicală, îngrijire și adăpost pentru animalul din filmare.

Surse locale au declarat pentru Mediafax că este vorba despre un videoclip cu un leu rănit şi subnutrit, filmat de manelistul Dani Mocanu. Videoclipul are peste 4,3 milioane de vizualizări și a stârnit un val de critici.


Comentarii Facebook