Duminica 22 Decembrie

Poliția recunoaște că testele antidrog sunt influențate de medicamente: ,,Șoferii să verifice prospectul”


Testele antidrog sunt influențate de anumite medicamente iar șoferii ar trebui să verifice prospectul, transmisit reprezentanții Poliției. Precizările au fost făcute după petiția inițiată de către Declic, care a adunat aproape 120.000 de semnături în 2 zile.

”Prin O.U.G. nr. 84/2024 au fost reevaluate mecanismele privind verificarea consumului de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive.

În concret, în cazul conducătorilor de autovehicule care refuză să se supună testării în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanţe psihoactive, aceştia sunt conduşi la cea mai apropiată unitate medicală, pentru a li se recolta mostre biologice.

În lipsa unor indicii cu privire la prezenţa în organismul acestora a substanţelor psihoactive ori a băuturilor alcoolice, pentru a nu permite conducătorilor de vehicule continuarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, în scop preventiv, a fost instituită măsura retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizelor toxicologice de laborator, nefiind vorba, în această situaţie, despre săvârşirea unei fapte penale, respectiv de întocmire a unui dosar de cercetare penală. De asemenea, este necesar a se preciza faptul că majoritatea conducătorilor auto cunosc efectul alcoolului şi al drogurilor, însă o categorie aparte de substanţe ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul o reprezintă medicamentele. Astfel, se impune ca, anterior conducerii unui vehicul, să fie studiat ambalajul medicamentelor administrate, întrucât în compoziţia acestora pot exista anumiţi compuşi ce determină apariţia de efecte psihoactive şi care pot fi depistaţi cu ajutor aparatelor drugtest, chiar dacă persoana în cauză nu a consumat droguri”, se mai precizează în comunicat., a transmis Poliţia Română, citată de Agerpres.

Precizările vin în contextul în care Comunitatea Declic a lansat o petiție prin care îi cere premierului Marcel Ciolacu să anuleze ordonanța de urgență 84/2024.

Reamintim că potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptat vineri, 28 iunie cei care refuză să fie testați antidrog pe loc și cer să fie testați la INML, rămân fără permis până la venirea testelor de sânge.

Românii sunt revoltați și cer, printr-o petiție, ca ordonanța să fie anulată, deoarece testele rapide antidrog dau mari rateuri.

Inițiarorii susțin că România 1 din 2 teste sunt fals pozitive, iar șoferii nevinovați pot rămâne fără permis chiar și un an, până când sosesc rezultatele analizelor oficiale, laboratoarele având un volum extrem de mare de teste care trebuie analizate. 

Mai mult, cei care au lansat petiția,  comunitatea Declic, atrag atenția că că pierderea permisului pe nedrept afectează românii în mult mai multe feluri decât simplul fapt că nu pot conduce. 

,,Oameni nevinovați se aleg cu dosare penale și își pot pierde chiar locurile de muncă până când se stabilește că testul lor a fost, de fapt, fals pozitiv.

Dacă această OUG rămâne în picioare, zeci de mii de șoferi vor fi învinovățiți pe nedrept și nu își vor mai putea folosi permisul de conducere luni de zile. Unii dintre ei își câștigă existența de pe urma permisului, iar alții depind de el ca să ajungă la serviciu.”, potrivit textului petiției.

Citește și: Șoferii care refuză testarea rapidă pentru stupefiante rămân fără permis până vine rezultatul analizelor de la IML! Românii cer anularea OUG



Comentarii Facebook