Duminica 22 Decembrie

Polițiști nevoiți să fugă ca să scape cu viața, după ce au fost atacați cu satârul și o furcă de bărbatul la care veniseră cu o citație


Un bărbat anchetat pentru conducere fără permis şi violenţă în familie şi-a pierdut controlul când în curtea lui au intrat doi poliţişti ca să îi înmâneze o citaţie. Oamenii legii au fost la un pas să fie omorâţi de bărbatul furios, care i-a atacat cu un satâr și o furcă.

Un bărbat din localitatea gălăţeană Matca a fost condamnat de Judecătoria Tecuci la un an şi trei luni de închisoare cu suspendarea executării pentru ultraj şi distrugere. Decizia instanţei nu este definitivă, scrie Antena 3.

Anchetatorii au stabilit că, pe 28 mai 2020, individul a ameninţat doi agenţi de Poliţie cu un satâr şi o furcă după ce a primit o citaţie într-un dosar penal în care era cercetat. Cu o zi în urmă, bărbatul, care conduce o maşină de lux marca Audi A6, refuzase să oprească la semnalele poliţiştilor, fiind anchetat pentru conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, notează sursa citată.

Individul este cercetat şi într-un alt dosar pentru violenţă în familie. Când i-a văzut pe cei doi poliţişti în curtea casei sale şi a aflat pentru ce veniseră, a început să îi ameninţe cu moartea şi i-a atacat. Ca să scape, poliţiştii au părăsit curtea şi s-au adăpostit lângă autospeciala de Poliţie. Bărbatul a început să arunce în ei cu pietre de mari dimensiuni, avariind serios autospeciala. Ca să nu fie răniţi grav sau chiar ucişi, cei doi poliţişti s-au urcat în maşină şi au plecat rapid de la faţa locului.

Comentarii Facebook