Miercuri 18 Decembrie

Polițiștii amenință cu proteste, dacă le sunt tăiate pensiile speciale: ”AVEM SOLUȚII SĂ BLOCĂM SISTEMUL! NU NE PROVOCAȚI!”


Polițiștii amenință cu proteste și cu blocarea sistemului național, dacă nu primesc ce solicită. Sindicaliștii nu spun tare și apăsat, dar se tem să nu le fie tăiate pensiile speciale.

Un polițist poate ajunge la 7.000 - 10000 de lei pensie, cu o contribuție de jumătate din această valoare. Pensiile militare se calculează pe baza a șase salarii la alegere din ultimii cinci ani de activitate. Pentru că pe final se primesc și salarii de merit exact pe o durată de 6 luni, polițiștii profită și ajung la un venit dublu, ceea ce face ca pensia să fie dublă față de salariu.

SNPPC va declanșa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcție de evoluția situației să adopte noi măsuri de reacție și protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care își pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în M.A.I, când, pentru prima dată, în școlile de agenți de poliție, după etapa verificării cunoștințelor, au rămas 0,57 candidați/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinarile medicale care, cu siguranță vor reduce și mai mult numărul de candidați rămași în cursă”, spun sindicaliștii. Principala lor temere, însă, este pierderea pensiilor speciale. 

Astfel, în urma consultării celor 74 de organizații SNPPC din țară ( poliție, poliție de frontieră și poliție imigrări), ”SNPPC  a luat decizia organizării de mișcări sindicale având 2 revendicări principale:

1. Aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională începând cu 01.07.2023.

2. Scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din PNRR. Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat și nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaților”.

SNPPC va organiza și desfășura proteste la sediile MAI - Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului  Muncii, în zilele de 6, 7 și 8 iunie 2023, între orele 11.00-14.00 urmând să le extindem la Guvern, Comisia Europeană ( sediul din București) și Camera Deputaților.

După aceste prime proteste, în funcție de evoluția situației le vom intensifica, putând ajunge chiar  la blocarea sistemului.

AVEM SOLUȚII SĂ BLOCĂM SISTEMUL! NU NE PROVOCAȚI!”, spun polițiștii.

Comentarii Facebook