Pompierii au coborât 18 metri într-o fântână pentru a salva viața unei pisici
Pompierii vâlceni au salvat, marți seara, o pisică ce căzuse într-o fântână. Aceștia au coborât 18 metri pentru a salva viața animalului.
Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea a precizat că pompierii militari au fost solicitați pentru salvarea unei pisici din fântâna unei gospodării din localitatea Nicolae Bălcescu.
Fântâna în care căzuse pisica are o adâncime de 18 metri, diametrul de aproximativ un metru, iar nivelul apei este de câțiva metri.
Pentru a salva animalul, un pompier a coborât în fântână și a adus pisica la suprafață, în brațe, unde a fost preluată de proprietară.
„Colegul nostru a coborât cu ajutorul unei cordițe și a cablului de la găleată circa 15 metri pentru a salva pisica”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
0 Comentarii