Posibil maraton de vaccinare pentru copii în 1 iunie, chiar și pentru cei de 12-15 ani


Un maraton de vaccinare pentru copii ar urma să aibă loc în zilele de 31 mai și 1 iunie.

Intenționăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internațională a copilului, un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Minorii ar putea să se vaccineze însoțiți de aparținători.

Ne-am dori ca acest maraton să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare evident însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a mai spus Gheorghiță.

Este vorba numai despre un proiect, care nu a fost încă aprobat. 

Comentarii Facebook