Povestea incredibilă a unui elev repetent în clasa întâi, care a ajuns premiant și a luat BAC -ul cu 9,01: ”Școala era refugiul meu!” - FOTO


Examenul maturității scoate tot timpul la iveala povești de viață incredibile. Într-o societate în care tinerii pun astăzi accent pe valori fără fundament, mai întâlnim și tineri care ne uimesc și care pot fi exemple de viață nu doar pentru alți tineri, ci și pentru adulții care deseori se lovesc de provocările vieții.

O astfel de poveste de viață care ne poate motiva când ne este greu este și cea a lui Marcel Mustafa, un tânăr din satul Zăvoaia, din județul Brăila, care ne demonstrează că atunci cand îți dorești ceva cu adevărat, nimic nu poate sta în calea ta, nici măcar lipsa banilor sau a condițiilor.

Singurul care a mers la scoală dintr-o famile cu 6 frați

Numele meu este Mustafa Marcel, am 22 de ani și tocmai am abolvit liceul Tehnologic Panait Istrati din Brăila. Provin dintr-o familie numeroasa, cu 6 copii. Niciunul dintre membrii familiei mele nu au studii și nici un loc de muncă permanent, lucrează cu ziua prin sat și astfel își câștigă existența”, își începe povestea de viață Marcel, tânărul care și-a impresionat profesorii și colegii prin rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat, unde a reusit o performanță uimitoare.

marcelm2.jpeg

Când avea 7 ani, l-a vizitat acasă o învățătoare care mergea din poartă în poartă să convingă părinții să își înscrie copiii la școală. Cu greu, cedând mai mult insistenței copilului care își dorea la școală, părinții acestuia au fost de acord să îl înscrie în clasa I. Dificultățile financiare ale familiei precum și cheltuielile necesare pentru a-i asigura copilului cele necesare, au condus la retragerea acestuia de la școală după doar două luni, reușind însă în anul următor să îl înscrie iar. “Dacă pentru alți copii era importantă marca ghiozdanului primit de la părinți, pentru mine primul ghiozdan a fost o sacoșă de rafie. Am mers ceva timp cu ea la școală până când mi-au cumpărat părinții primul ghiozdan, făcându-mă cel mai fericit copil din lume” a povestit Marcel.

Învățătoarea - a doua mamă

În clasa întâi, pentru că trebuia sa meargă cu familia la muncile câmpului, a înregistrat absențe care au condus la repetenție. Această situație avea să fie însă în favoarea lui, fiind preluat de către învățătoarea care avea să îi fie a doua mamă. “Doamna Dan Săndica-Ionica, învățătoarea mea, a fost îngerul meu păzitor în școala primară. Dânsa m-a învățat să scriu și nu în ultimul rând, mi-a cumpărat rechizite din banii ei. Această persoană minunată mi-a călăuzit primii pași, mi-a oferit consilliere psihologică și mi-a fost mentor în cei 4 ani. Când acasă părinții mei se certau din cauza neajunsurilor, pentru mine era îngrozitor. Singurul loc de refugiu în acele momente grele era școala” ne-a relatat tânărul Marcel.

De la repetenție la premiul I

A reușit în fiecare an de școală să își surprindă profesorii și părinții: dacă în clasa I a repetat anul, și-a luat revanșa în următorii ani, ajungând primul din clasă, primind și bursă socială, bani care îi folosea pentru cumpărarea rechizitelor și a hainelor pentru școală. 

Mustafa Marcel_bac 1.jpeg

Mustafa Marcel_bac 2.jpeg

Ziua la muncă, seara la studiu - Bacalaureat cu media 9,01 învățând singur acasă, fără meditații

Dupa terminarea ciclului gimnazial, pentru a se întreține și a-și ajuta familia, a fost nevoit să se mute la oraș și să urmeze cursurile unei școli profesionale (învățământ dual). Pentru că însă își dorea mai mult de la viață, s-a  înscris la liceul seral, fiind nevoit să lucreze pentru a se întreține.

Ziua lucra, iar seara învăța până târziu în noapte, încercând să descifreze singur rezolvările problemelor de matematică. Operele literare erau cele care îl relaxau și îl ajutau să viseze la o viață mai bună. Nu se ducea niciodată la culcare fără să-și citească obiectivele personale pe care și le-a propus ca motivație. În fiecare seară îngenunchea în fața icoanei, se ruga și mulțumea lui Dumnezeu.

marcelm1.jpeg

În clasa a XI-a era fascinat de mentorii din mediul online, și-și cheltuia puținii bani pe care îi câștiga pe cărți de dezvoltare personală.

Dupa cei trei ani de liceu la seral, Marcel a susținut luna trecută examenul de Bacalaureat obținând media 9,01 prin propriile forțe, fără nicio oră de meditații, ci doar prin studiu individual. 

Recent el s-a înscris la cursurile de zi ale Facultății de Management din cadrul USAMV București, își dorește să urmeze o carieră în acest domeniu și își caută un job pe perioada facultății cu program flexibil, pentru că nu vrea să neglijeze studiul.

Comentarii Facebook