Duminica 22 Decembrie

Povestea lui Alexandru Ioniță, băiatul care s-a trezit miraculos din comă, după 2 ani! Mama sa nu l-a abandonat în niciun moment


Băiatul a fost victimă a unui eveniment extrem de tragic, în care a fost bătut cu bestialitate de o bandă criminală. După doi ani de comă, tânărul a reușit în mod miraculos să se trezească, iar recent a reușit și primii pași cu ajutorul unui cadru.

Alexandru Ioniță a reușit să sfideze toate prognozele medicilor. Tânărul român din Spania, în vârstă de 25 de a ani, a reușit să se trezască din comă după aproape doi ani.

Viața lui Alexandru Ioniță avea să ia o întorsătură tragică în data de 25 iulie a anului 2021. Tânărul, care avea 23 de ani la vremea respectivă, a fost atacat și bătut cu cruzime de 16 persoane, dintre care opt minori. Atacul a fost atât de violent, încât Alexandru a intrat într-o comă profundă. Medicii nu-i mai dădeau aproape nicio șansă de supraviețuire.

Din acel moment, mama sa nu l-a abandonat pe Alexandru nici măcar pentru o clipă. La aproape doi ani de la tragedie, femeia a putut să zâmbească din nou, deoarece Alexandru s-a trezit din comă și a reușit chiar să facă primii pași cu ajutorul unui cadru.

„Ziua în care l-am văzut stând din nou în picioare a fost cea mai fericită zi din viața mea”, a declarat mama lui Alexandru, citată de publicația El Correo.

Progresul este unul lent, însă tânărul face eforturi gigantice în fiecare zi. În momentul de față, Alexandru nu poate să vorbească și nu este capabil să mănânce singur. Acesta are nevoie de un scaun cu rotile pentru deplasare și se mișcă cu greutate. Tânărul nu este încă capabil să articuleze niciun cuvânt, însă își folosește mișcările capului pentru a comunica.

În dosarul deschis de autoritățile spaniole cu privire la acest incident, au fost arestate 16 persoane. Cei mai mulți dintre ei sunt membrii ai benzii criminale numite „Los Koalas”, renumiți pentru mai multe agresiuni și fapte penale. Dintre cei opt minori implicați în agresiune, șase au fost condamnați de un tribunal pentru minori în luna decembrie a anului 2022. Aceștia au fost acuzați de tentativă de omor calificat.

Celelalte opt persoane, care erau majore când l-au atacat cu bestialitate pe Alexandru, sunt încă în așteptarea unui proces și a unei sentințe. Tinerii și familiile lor vor trebui să îl despăgubească pe Alexandru cu suma de 821.900 de euro, plus 10.000 de euro fiecărui părinte.

În urmă cu șapte ani, Alexandru Andrei Ioniță părăsea România, pentru a trăi în Spania alături de tatăl său, Eugen, care avea o slujbă în construcţii pe care urma să o părăsească, în favoarea unui alt loc de muncă pe care îl găsise. Familia se afla în Spania pentru a aduna suficienți bani pentru a-și cumpăra un apartament în România.

Comentarii Facebook