Duminica 22 Decembrie

Primarul care vrea să interzică romilor și celor cu venituri mici să facă copii nu retrage afirmațiile


Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a spus că nu își retrage afirmațiile privind necesitatea unor anchete care să permită părinților să aibă copii. 

Nu retractez nici o virgulă din comunicatul atât de controversat cu privire la necesitatea unei dezbateri publice privind responsabilitatea nașterii unui copil. România reală este cea pe care eu o cunosc, iar tot ceea ce am spus este rezultatul unor analize obiective.

Transmit mercenarilor care nu au înțeles mesajul meu, că tot ei au fost cei care au prezentat la capitolul ”știri horror” violuri, incesturi, părinți care și-au bătut și omorât copiii, mame la 12 ani, nunți cu regi și împărătese la vârste de 12 și 15 ani, copii scoși la cerșit, la furat, copii care dorm în canale și în ghene de gunoi, iar exemplele pot continua.

Tot voi ați prezentat, apocaliptic, știri despre demografia României peste 50 de ani. Când ați avut dreptate? Oare de ce atâta încrâncenare pentru un subiect firesc cu privire la o situație gravă a României pe care toți o știm, dar ne prefacem că nu o vedem?! Este o realitate tristă a țării noastre de la Cuza încoace, pentru care nimeni nu a dorit să găsească soluții.

În ceea ce-i privește pe așa-zișii politicieni, care s-au întrecut în acuze la adresa mea prin toate studiourile de televiziune, nu pot să spun altceva decât că se complac în mediocritate și că rămân supuși compromisului politic și ipocriziei, trăsături pe care le manifestă din plin. Imaginea dezastruoasă a României în străinătate li se datorează pe deplin”, a transmis Florea.

Acesta i-a criticat și pe politicienii, despre care a spus că se complac în actuala situație.

Faceți dvs. comparația dintre o mamă care își dorește un copil cu adevărat, care trebuie să respecte tot felul de protocoale (să anunțe medicul de familie, să facă teste etc.), și cealaltă situație, în care aflăm doar de la știri, când e trimisă șenilata pe viscol, că o femeie despre care nimeni nu știa că e gravidă, trebuie să nască!

Ceea ce am propus eu cu privire la ancheta socială este un lucru cât se poate de responsabil, pentru că doar așa tinerii care vor să aibă copii pot fi conștientizați și educați cu privire la tot ceea ce implică rolul de părinte.

Mă bucur că au fost dublate alocațiile pentru copii, dar ceea ce eu am propus este cu totul altceva: copiii nu trebuie aduși pe lume ca sursă de venit, iar legislația trebuie să cuprindă măsurile despre care am vorbit!

Cât privește decizia directorului CNCD, îi recomand să citească textul meu cu mare atenție și să meargă în zonele defavorizate, să vadă condițiile în care trăiesc copiii aduși pe lume doar pentru alocații. Mai mult, îi recomand să consulte normele legislative din Ungaria în acest domeniu și să facă o comparație cu ceea ce am spus eu!”, a încheiat edilul.

Primarul din Târgu Mureş vrea ca statul să interzică tinerilor fără studii sau venituri să aibă copii.

Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş, cere anchetă socială care să stabilească cine este calificat pentru a fi părinte.

Comentarii Facebook