Primul val de refugiați din Ucraina a ajuns deja în România. Sunt coloane de maşini, dar şi zeci de oameni care trec pe jos


Primul val de refugiați din Ucraina a ajuns deja în România. Zeci de ucraineni au trecut joi, 24 februarie, prin PTF  Sighetu Marmației în țara noastră.

Zeci de ucraineni de etnie română din zona Solotvino (Slatina) au trecut deja în România. Coloanele de mașini dinspre Ucraina se pot observa de la punctul de frontieră din România, alături de mulți alți oameni care urmeză să treacă pe jos „Podul Istoric”, precizează Antena 3.

Mulți dintre cei care au trecut astăzi vama declară că au venit în România în scop turistic însă adevărul este cu totul altul. Majoritatea persoanelor care au trecut astăzi prin vama din Sighetu Marmației vin din zona Ivano-Frankivsk, zona unde Rusia a bombardat un aeroport  în această dimineață.

Din Ucraina, un maramureşan aflat în zona orașului Lvov, situat la 80 km de Polonia, a transmis: „Suntem aici pentru a încărca marfa și a o transporta în Germania. Văd foarte multă agitație în zonă. Inclusiv aici printre cei care conduc firma, cetățeni ucraineni. Ni s-a transmis să părăsim imediat Ucraina. Sperăm să fie totul bine. Vorbesc oamenii aici că au bombardat și Aeroportul din Lvov”, conform sursei citate.

Un cetățean ucrainean de etnie română, aflat în acest moment pe teritoriul României, a declarat: „Soția și copilul meu sunt în Ucraina. Eu sunt la muncă în România. Nu știu cum vom face, dar încerc să îmi aduc soția și copilul aici. Sper să reușească să treacă podul istoric la Sighetu Marmației”, a spus bărbatul din Biserica Alba (comună din Ucraina aflată la frontieră cu România).

Autoritățile de frontieră române de la Sighetu Marmației precizează că în acest moment traficul rutier de la Punctul Vamal Sighet se desfășoară în condiții normale. 

Autoritățile locale de la Sighetu Marmației au menționat că au început să caute locuri de cazare pentru eventualii refugiați ucraineni, dar se așteaptă totuși decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș (CJSU), însă această decizie încă nu a fost publicată fiind încă discutată.

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a declarat că prin punctele de frontieră din zonă au trecut joi, 24 februarie, cu 15-20% mai mulți cetățeni ucraineni decât de obicei. Autoritățile maramureșene se așteaptă la o creștere și mai mare a numărului de ucraineni care își vor căuta refugiu în țara noastră. 


Comentarii Facebook