Duminica 22 Decembrie

Probleme pe Instagram! Milioane de followeri au dispărut peste noapte


Rețeaua de socializare Instagram se confruntă cu probleme, după ce mai mulți utilizatori de renume au constatat că le dispar followerii.

Utilizatorii aplicaţiei specializată în distribuirea de fotografii online au observat o scădere a numărului de urmăritori, fanii cântăreţei americane Ariana Grande susţinând că vedeta a pierdut nu mai puţin de trei milioane de urmăritori, de la 145 de milioane la 142 de milioane, conform Agerpres.

De asemenea, actriţa britanică Joan Collins a transmis pe Twitter că nu va mai publica nimic pe Instagram după ce a pierdut 3.000 de urmăritori.

Vedeta de televiziune Scarlett Moffatt, cunoscută din reality show-ul britanic ”Gogglebox”, a publicat la rândul său un mesaj pe Twitter întrebând: ''De ce Instagram pur şi simplu elimină 200.000 de urmăritori de la toată lumea?''.

Celebrul stilist american James Charles a dezvăluit pe aceeaşi reţea de socializare că a pierdut peste o jumătate de milion de urmăritori ai contului său de Instagram.

Mulţi dintre utilizatori au speculat că această problemă ar fi cauzată de o acţiune de eliminare a conturilor false sau de tip '”bot”. Instagram anunţase anterior că lucrează la dezactivarea acestor tipuri de conturi.

Totuși, reprezentanții companiei au precizat că actuala scădere a numărului de urmăritori nu este rezultatul unei acţiuni de epurare a conturilor false sau de tip ”bot”.

”Suntem conştienţi de existenţa unei probleme care provoacă, în cazul unor persoane, o modificare a numărului de urmăritori ai contului”, a declarat un purtător de cuvânt al Instagram. '”Lucrăm rapid pentru a o remedia”, a adăugat reprezentantul platformei. 

Comentarii Facebook